Măsurile se vor aplica la grâu, porumb, rapiţă, seminţe şi ulei de floarea-soarelui şi vor fi în vigoare până pe data de 5 iunie, cu posibilitatea de a fi extinse până la finalul anului, le-a spus jurnaliştilor vineri, 28 aprilie, comisarul european pentru Agricultură, Janusz Wojciechowski.

Oficialul european a adăugat că tranzitul de produse alimentare din Ucraina spre alte state membre va continua.

La începutul acestei luni, Polonia, Ungaria, Slovacia şi Bulgaria au interzis importurile de cereale din Ucraina, pe motiv că un aflux de cereale ieftine din Ucraina ameninţă veniturile fermierilor lor.

România s-a abţinut să interzică importurile de cereale din Ucraina, dar a precizat că va adopta restricţiile care vor fi convenite în cadrul unui acord mai amplu la nivel UE.

Interdicţiile cu caracter unilateral adoptate de Polonia, Ungaria, Slovacia şi Bulgaria au fost criticate de Bruxelles, care a apreciat că acestea ar putea încălca politica comercială a blocului comunitar.

În timp ce în Europa de Est tranzitul cerealelor din Ucraina a pus noi presiuni asupra sectorului de logistică, la nivel global, preţurile la cereale au scăzut ca urmare a unor recolte mari într-o serie de producători importanţi precum Rusia şi Australia.

Fermierii sunt o categorie importantă de alegători pentru partidele politice din Polonia înaintea alegerilor parlamentare din luna octombrie. Decizia autorităţilor de la Varşovia de a interzice importurile de cereale din Ucraina a fost o surpriză, în contextul în care Polonia a fost unul dintre cei mai importanţi susţinători ai Ucrainei după începerea invaziei ruse.

Consiliul UE a votat ca eliminarea taxelor vamale pentru produsele agroalimentare din Ucraina să fie prelungită

Tot vineri, Consiliul Uniunii Europene, ce reuneşte statele membre ale UE, a aprobat prelungirea cu un an, până în iunie 2024, a suspendării taxelor vamale şi cotelor pentru produsele agroalimentare ucrainene importate în UE, mai scrie Agerpres, citând AFP.

Decizia de a prelungi accesul liber al produselor ucrainene pe piaţa UE a fost aprobată „în unanimitate” de ambasadorii statelor membre, a anunţat preşedinţia suedeză a Consiliului UE.

Pentru a intra în vigoare, această decizie, luată la cererea Comisiei Europene, mai are nevoie doar de aprobarea Parlamentului European.

Pentru a ajuta Ucraina după războiul pornit de Rusia contra acestei ţări în februarie anul trecut, UE a suspendat taxele vamale şi celelalte măsuri de apărare comercială aplicate importurilor de cereale şi altor produse alimentare ucrainene, fără a li se impune respectarea standardelor europene de calitate.

Pe de altă parte, mari cantităţi de cereale ucrainene destinate statelor terţe şi transportate prin „coridoarele de solidaritate” create pentru a ajuta Ucraina să-şi exporte cerealele în afara UE au rămas pe pieţele ţărilor central şi est-europene.

Premierii din Polonia, România, Slovacia, Ungaria şi preşedintele Bulgariei au sesizat Comisiei Europene distorsiunile provocate astfel pe pieţele din ţările lor prin supraofertă şi prăbuşirea preţurilor.

Într-o scrisoare adresată în martie șefei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, cei cinci lideri au estimat că UE ar trebui să reintroducă taxe vamale asupra produselor agricole ucrainene dacă afluxul acestora nu poate fi oprit prin alte mijloace.

Cu toate acestea, Executivul comunitar a decis extinderea liberalizării importurilor de produse agroalimentare ucrainene până în iunie 2024, decizie validată vineri de Consiliul UE.

Ca o formă de compensaţie pentru pierderile suferite de statele est-europene, Comisia Europeană a suplimentat săptămâna trecută, cu 100 de milioane de euro, ajutorul precedent de 56,3 milioane de euro din rezerva de criză a UE destinat agricultorilor din statele est-europene prejudiciaţi de importurile de cereale ucrainene, ajutor care, potrivit premierului polonez Mateusz Morawiecki, este „prea puţin, o picătură într-un ocean al nevoilor”.

Foto: Profimedia Images

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina

 
 

Urmărește-ne pe Google News