Site-ul de investigații Átlátszó Erdély, cu sediul la Cluj, care scrie articole atât în maghiară, cât și în română, a publicat în două episoade o investigație care include acuzații de abuz la adresa profesorului de istorie Zsolt Orbán. Autorul anchetei, Kulcsár Árpád, precizează că a realizat peste 20 de interviuri pentru a redacta cele două materiale.

Abuzurile sexuale față de elevele lui, printre care și o minoră de 12 ani, ar fi ținut mai bine de două decenii și ar fi afectat generații diferite de fete, conform investigației.

Zsolt Orbán, 47 de ani, este profesor de istorie la Liceul Márton Áron din Miercurea Ciuc. În august, acesta și-a luat concediu fără plată pentru un an. De curând, pe 10 noiembrie, când investigația jurnalistică a mai avansat, Orbán a demisionat din funcția de consilier local al UDMR. Din răspunsurile reprezentanților UDMR pentru jurnaalistul care a realizat investigația, este neclar ce știau aceștia despre relațiile lui Orbán cu unele dintre elevele sale.

„Inclusiv susținerea politică a UDMR i-a dat avânt lui Zsolt Orbán să își finalizeze demersul. A ocupat funcții influente în administrație, pe linie de educație și fiind considerat o persoană cu o carieră strălucită, cuvântul lui Zsolt Orbán a cântărit foarte mult, influență de care a beneficiat și noua directoare”, rezumă Ziarul Harghita cariera lui Zsolt Orbán. 

ANALIZĂ Scenariile pentru noul Guvern după suceala PSD în doar 16 ore
Recomandări
ANALIZĂ Scenariile pentru noul Guvern după suceala PSD în doar 16 ore

Părinții unei eleve de clasa a VI-a au alertat directorul în 2003 

Pentru că bănuiau că fiica lor de 12 ani avea o relație cu profesorul de istorie, părinții elevei au mers în 2003 la directorul Liceului Márton Áron din acea perioadă. Dar conducerea școlii și inspectoratul nu au informat autoritățile, potrivit investigației, și Zsolt Orbán a continuat să predea la această școală. În 2003, profesorul de istorie avea 27 de ani. 

Zsolt Orbán își invita elevii în apartamentul lui să vizioneze filme. Așa reușea să le câștige încrederea. Acolo, dar și în excursiile pe care le organiza îi lăsa pe elevi și pe eleve să fumeze, ba chiar îi încuraja să bea alcool, potrivit mărturiilor.

A fost și cazul unei fete de 17 ani care, în 2007, se afla în apartamentul profesorului ei de istorie. „Aveam acces și la iarbă uneori”, a povestit tânăra pentru Átlátszó Erdély.

Ar fi îmbrățișat-o în bucătărie, când au rămas singuri, după care acesta a găsit alte ocazii ca să inițieze relațiile sexuale. Rita, pseudonimul folosit în text, a crezut vreme îndelungată că ea a fost vinovată pentru tot ce s-a întâmplat și a înțeles abia după multe ședințe de terapie că a trecut printr-un abuz. 

Ce se ascunde în spatele deciziei PSD de a renunța la negocierile pentru formarea guvernului
Recomandări
Ce se ascunde în spatele deciziei PSD de a renunța la negocierile pentru formarea guvernului

Alți profesori știau 

Cu toate că profesorul a ieșit și în public cu Rita, inclusiv în grupuri de prieteni din care făceau parte profesori precum László Szabó și Katalin Kolozsváry, de la același liceu, nimeni nu s-a sesizat cu privire la această relație, se mai arată în articol.

Întrebat de jurnalistul de investigație despre legătura cu Rita, Zsolt Orbán a recunoscut relația, dar a spus că fata avea deja 18 ani. 

Emma a fost manipulată de profesor când era în clasa a IX-a, a povestit ea în anchetă. De la atingeri – mâini pe coapsă sau masaj la umeri – Zsolt Orbán ar fi trecut la săruturi.

„Niciodată nu am fost rezistentă la alcool, nici nu știam unde sunt. Dar dintr-o dată a început să mă mângâie pe spate, apoi să mă sărute”, a povestit și Petra despre ce s-a întâmplat într-o excursie cu profesorul când ea avea 15 ani. 

Consilierul școlar care n-a anunțat autoritățile 

Amália Kinga Szász, consilier școlar la Liceul Márton Áron din Miercurea Ciuc, a știut de cazurile elevelor abuzate de Zsolt Orbán, reiese din investigație. Chiar eleva de 12 ani ar fi ajuns la ea pentru suport psihologic. 

Szász, se mai precizează în articol, era prietenă apropiată cu profesorul de istorie. De aceea, n-ar fi luat măsuri, nu a alertat autoritățile. „Încerc să am o relație bună cu toți colegii”, a declarat consilierul școlar. 

De ce se grăbește Putin să elibereze Kurskul? Principalele câștiguri ale Ucrainei în ofensiva din Rusia și efectele lor, explicate de un analist militar
Recomandări
De ce se grăbește Putin să elibereze Kurskul? Principalele câștiguri ale Ucrainei în ofensiva din Rusia și efectele lor, explicate de un analist militar

Niciuna dintre supraviețuitoarele abuzului nu a făcut plângere penală în ultimii 20 de ani. E ceea ce au răspuns pentru Átlátszó Erdély și autoritățile din Miercurea Ciuc. 

Ilona Markó, fostă directoare a liceului, „a auzit zvonuri” despre Orbán, scrie site-ul de investigații. Însă spune că în cei opt ani petrecuți acolo nu s-a plâns nimeni de faptul că profesorul de istorie ar fi hărțuit elevele sau să aibă relații cu ele. 

În timpul interviului cu Átlátszó Erdély, Zsolt Orbán a susținut că a avut relații cu foste eleve doar după ce ele au absolvit liceul. A insistat, de asemenea, că din 2018, de când s-a căsătorit, nu a mai inițiat ieșiri cu nimeni. 

Scrisoarea comună a foștilor elevi: „Ne-ați făcut complici la tăcere” 

În prezent, Zsolt Orbán este director de educație la clubul de fotbal FK Miercurea Ciuc și membru în consiliul de administrație. Potrivit lui Zoltán Szondy, directorul clubului, Orbán nu lucrează cu fete minore. Unele surse au spus că profesorul de istorie ar fi obținut funcția pe cale politică, prin UDMR. 

Site-ul de limbă maghiară din România Transtelex a publicat, de curând, scrisoarea comună a unor foști elevi ai lui Zsolt Orbán, din promoția 2009. Inițial, absolvenții i-au trimis scrisoarea fostului profesor de istorie, apoi au vrut să ajungă în presă. 

„Mai mulți dintre noi am fost preocupați de fenomenul tăcerii, inițiativa noastră a fost motivată de dezaprobarea relațiilor lui Zsolt Orbán cu elevele sale, de solidaritatea cu victimele, iar scopul a fost acela de a ne confrunta fostul profesor”, au semnat 22 de foști elevi. 

„Erau copii care se aflau sub supravegherea dumneavoastră. Multe dintre ele aveau încredere în dumneavoastră. Ne-ați supus ambițiilor dumneavoastră și ne-ați făcut complici la tăcere”, au mai scris cei din promoția 2009.

Poliția a demarat o anchetă

Serviciul de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Harghita a demarat o anchetă în acest caz, informează un comunicat transmis, marți, de către instituție, citat de Agerpres.

„În urma apariţiei în spaţiul public a unor informaţii conform cărora un bărbat, cadru didactic al unui liceu din Miercurea-Ciuc, ar fi agresat sexual, în trecut, mai multe persoane, respectiv eleve ale unităţii de învăţământ în cauză, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Harghita face următoarele precizări: poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale efectuează cercetări, sub coordonarea procurorului de caz, pentru stabilirea întregii situaţii de fapt în acest caz, urmând ca la finalul acestora să fie dată o soluţie prin Parchet”, precizează IPJ Harghita.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (17)

chiruleonard   •   29.11.2023, 14:47

Si de ce au asteptat atatia ani? Puteau sa o faca atunci....

Bazilus   •   29.11.2023, 12:08

De ce au asteptat 20 de ani???

Aura1   •   29.11.2023, 07:08

După atâția ani, interesant să vedem și rezultatele.

Vezi toate comentariile (17)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Gestul făcut de George Burcea, după ce s-au încheiat toate procesele cu Andreea Bălan și s-au întâlnit la serbarea fiicei lor, Ella. Cum s-au fotografiat și ce a urmat după eveniment
Viva.ro
Gestul făcut de George Burcea, după ce s-au încheiat toate procesele cu Andreea Bălan și s-au întâlnit la serbarea fiicei lor, Ella. Cum s-au fotografiat și ce a urmat după eveniment
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Zodiile care vor avea un weekend de nota 10. Patru nativi vor avea cel mai mare noroc
FANATIK.RO
Zodiile care vor avea un weekend de nota 10. Patru nativi vor avea cel mai mare noroc
Radu Vâlcan, mesaj de dragoste pentru soția lui, Adela Popescu. Ce i-a transmis prezentatorul TV: "Eu înnebunesc aici..." FOTO
Elle.ro
Radu Vâlcan, mesaj de dragoste pentru soția lui, Adela Popescu. Ce i-a transmis prezentatorul TV: "Eu înnebunesc aici..." FOTO
O celebră prezentatoare TV a murit la doar 28 de ani. Colegii Anei au anunțat decesul ei într-o transmisiune live emoționantă
Unica.ro
O celebră prezentatoare TV a murit la doar 28 de ani. Colegii Anei au anunțat decesul ei într-o transmisiune live emoționantă
EXPERIMENT: drumul de 6 km din Bucureşti care a ajuns să dureze 2 ore, de Sărbători
Observatornews.ro
EXPERIMENT: drumul de 6 km din Bucureşti care a ajuns să dureze 2 ore, de Sărbători
Horoscop 20 decembrie 2024. Racii vor duce la bun sfârșit anumite inițiative foarte curajoase, cu condiția să fie atenți și la dorințele celorlalți
HOROSCOP
Horoscop 20 decembrie 2024. Racii vor duce la bun sfârșit anumite inițiative foarte curajoase, cu condiția să fie atenți și la dorințele celorlalți

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI