Însă, o companie firmă japoneză pare să fi găsit o soluție la această problemă, relatează timesnownews.com.
Firma de marketing Piala Inc., din Tokyo, le oferă angajaților săi nefumători șase zile de concediu plătit în plus, pentru a compensa pauzele de fumat.
Acest avantaj a fost introdus, după ce angajații care nu fumau s-au plâns că lucrează ore suplimentare și petrec mult mai puțin timp în afara biroului.
„La începutul anului, unul dintre colegii noștri nefumători a lăsat un mesaj în cutia de sugestii a companiei, spunând că pauzele de fumat creau probleme”, a declarat Hirotaka Matsushima, un angajat al companiei.
El a adăugat că directorul general al companiei a văzut mesajul și a fost de acord să acorde nefumătorilor această compensație.
„Sper să încurajez angajații să renunțe la fumat prin stimulente, mai degrabă, decât cu penalități sau constrângeri”, a declarat CEO-ul Piala Inc., Takao Asuka.
Biroul companiei se află la etajul 29 al clădirii, iar locul de fumat este la subsol. Drept urmare, frustrările au crescut în rândul angajaților care nu fumează, deoarece pauzele colegilor fumători ajung și 15 minute.
Conform unui raport al companiei, cel puțin 30 din cei 120 de angajați ai săi au beneficiat deja de aceste compensații suplimentare.
Mai mult, stimulentul a încurajat unii angajați fumători să renunțe la acest viciu.