De cealaltă parte, Remus Rădoi neagă toate acuzațiile și susține că tânărul, care spune că a fost bătut, ar fi vrut să se răzbune pe firma de pază pe care o consideră vinovată de arestarea vărului său într-un dosar de prostituție și proxenetism.
Marius Predescu, bărbatul care lansează acuzațiile, a povestit pentru Libertatea că a fost atacat în trafic, joi seara, în centrul orașului Caracal, după ce s-a oprit cu mașina la o trecere de pietoni.
Tânărul spune că 10 indivizi, care lucrează la firmele de pază ale afaceristului Remus Rădoi, s-au năpustit asupra autoturismului în care se afla împreună cu soția, cumnata și fiul lui de trei ani.
Scandalagiii le-ar fi scos cu forța din mașină pe cele două femei și ar fi folosit spray iritant lacrimogen, fără să țină cont că în mașină se afla și un copil de trei ani. Mai apoi, tânărul aflat la volan spune că a fost lovit cu răngile.
M-ar fi omorât dacă mă scoteau din mașină. Nu știu de ce au tăbărât asupra noastră.
Marius Predescu, bărbatul agresat
Marius Predescu a sunat la 112, iar la fața locului a intervenit Poliția. Susține că bărbații care l-au bătut purtau însemnele firmei Safety Security, controlată de Remus Rădoi, zis și Codiță. Este vorba despre afaceristul la care au apelat polițiștii pentru căutarea Alexandrei Măceșanu, în momentul dispariției.
În urma incidentului, Predescu spune că fiul său a început să se simtă rău și l-a dus la spital, alături de iubita și sora acesteia.
Am petrecut noaptea la spital, cu soția, cumnata și copilul. (…) Unul dintre anchetatori mi-a spus că mascații i-au ridicat pe 10 dintre ei și i-a dus la secție.
Marius Predescu, bărbatul agresat
Bărbatul a afirmat că printre cei ridicați se află și Ionuț Tîrnă, administrator la una dintre firmele de securitate controlate de Remus Rădoi.
În prezent, indivizii implicați în scandal sunt audiați de o echipă de anchetatori care a ajuns la sediul Poliției din Caracal.
„La data de 24 octombrie, în jurul orei 24.00, un tânăr în vârstă de 27 de ani, din Caracal, a sesizat faptul că în timp ce se afla împreună cu trei persoane, pe o stradă din localitate, pe fondul unui conflict spontan, ar fi fost loviți de alte persoane, angajate ale unei firme de paza din localitate, a cărei licență a fost anulată la solicitarea IPJ Olt, însă măsura a fost contestată în instanță. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovirea sau alte violențe, tulburarea ordinii și liniștii publice și portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Olt, Alexandra Dicu.
Incidentul a fost înregistrat pe camerele de supraveghere ale unei bănci din zonă.
Remus Rădoi neagă toate acuzațiile:
„Niciunul dintre angajații firmei de pază nu este la Poliție”
Contactat de Libertatea, afaceristul Remus Rădoi se apără, spunând că angajații săi nu au nicio implicare în bătaie. El a trimis redacției ziarului o înregistrare video prin care vrea să demonstreze că scandalul a fost pornit de bărbatul ce susține că a fost agresat.
Cel care spune că a fost bătut este cel care se urcă pe mașină și se dezbracă în fața polițiștilor.
Remus Rădoi, afacerist
Rădoi crede că Marius Predescu ar fi vrut astfel să se răzbune pe firma sa de pază care „ar fi contribuit la arestarea prietenilor săi, unul dintre ei fiind chiar văr primar. A fost arestat săptămâna trecută într-un dosar de proxenetism, cămătărie”.
Prietenii lor au venit și s-au manifestat, așa cum se vede pe filmare, amenințând că nu rămâne așa pentru faptul că prietenii lor s-au dus la pușcărie datorită firmei de pază care a făcut demersuri ca să ajungă ei la pușcărie.
Remus Rădoi, afacerist
Deși polițiștii au precizat că persoanele implicate în bătaie se află la audieri, Rădoi ia apărarea angajaților despre care spune că nu au fost implicați în scandal.
Niciunul dintre angajații firmei de pază nu este la Poliție. Țîrnă Ionuț nu este administrator și nici nu
a avut nicio treabă cu incidentul de aseară
Remus Rădoi, afacerist
Omul de afaceri nu exclude posibilitatea ca bărbatul să fi fost bruscat de mascați, însă rivalilor „le e mai comodă varianta cu firma de pază pentru că verișorii lor au fost arestați pentru dosarul din aprilie de proxenetism, de prostituție”.