Serviciul de ambulanță din Londra a fost apelat la ora locală 8.25 (11.25 ora României) cu privire la un incident în care o persoană a fost aruncată de pe un cal pe Buckingham Palace Road, în centrul Londrei, a precizat un purtător de cuvânt al serviciului.

Poliția a anunțat pe rețeaua X că este „un număr de cai care sunt liberi în centrul Londrei” și că lucrează inclusiv cu armata pentru a-i localiza.

Ulterior, City of London Police, forța care se ocupă de districtul financiar al Capitalei, a declarat că ofițerii au imobilizat doi cai și se pregătesc să îi transporte la un veterinar.

De asemenea, un purtător de cuvânt al armatei, citat de BBC, a precizat că „un număr de cai de muncă militari s-au desprins în timpul unui exercițiu de rutină în această dimineață. Toți caii au fost acum recuperați și s-au întors în tabără. Un număr de membri ai personalului și de cai au fost răniți și primesc îngrijiri medicale corespunzătoare”.

Informația a fost confirmată și de Poliția metropolitană, care a precizat că nu mai sunt alți cai în libertate pe străzile Londrei.

Potrivit serviciului de ambulanță, paramedicii au tratat pacienți cu răni provocate de cai în trei zone diferite din Londra: Buckingham Palace Road, Belgrave Square și intersecția dintre Chancery Lane și Fleet Street.

Toate cele trei incidente au avut loc în decurs de zece minute – între orele 8.25 și 8.35. Patru pacienți au fost tratați la fața locului și transportați la spital.

Foto: Profimedia

 
 

Urmărește-ne pe Google News