„Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Prahova intervine pentru acordarea primului ajutor medical unui grup de persoane, care acuză stare de rău și prezintă simptome de toxiinfecție alimentară (grețuri, vărsături, amețeli), în orașul Sinaia”, a transmis ISU.

Este vorba de nouă elevi, cu vârste cuprinse între 14 şi 18 ani, și un adult, însoţitor al acestora.

Elevii se aflau în tabără, fiind cazaţi la Casa Elevilor din Sinaia. Dimineață au mâncat „La Gigel”, în piața orașului, şi au plecat să viziteze Casa Enescu.

Ulterior, tinerilor şi unuia dintre însoţitorii acestora li s-a făcut rău în faţa pensiunii, a transmis administratorul public al oraşului Sinaia, Marian Panait, citat de News.ro.

„În urma evaluării medicale, victimele vor fi transportate la CPU Sinaia, pentru investigaţii suplimentare”, a precizat ISU Prahova.

 
 

Urmărește-ne pe Google News