Am fost informați acum circa o oră că sunt împușcături în centrul Strasbourgului. Nu am avut mai multe detalii. Eu trebuia să mă întâlnesc cu Maia Sandu și Andfrei Năstase, cei doi lideri din Republica Moldova. Am încercat să plec de la Parlament pentru a mă vedea cu ei în centru și m-au sunat și mi-au spus că sunt în centru, că au văzut pe cineva împușcat. Acum sunt adăpostiți într-o clădire, sunt OK amândoi. Noi la Parlament suntem cu toții blocați cu consemnul poliției să nu părăsim incinta. Nimeni nu poate să iasă sau să intre, pentru că poliția trebuie să lămurească situația. Înțeleg că sunt victime, am auzit diverse relatări, dar nu am informații pe tema asta, a declarat pentru Mediafax europarlamentarul Cristian Preda.

De asemenea, eurodeputatul Maria Grapini a precizat că se află în mașina Parlamentului European care se deplasează spre hotel.

Ea a mai precizat că în clădirea Parlamentului European se află mai mulți europarlamentari români, printre care Ioan Mircea Pașcu și Victor Boștinaru.

„Împușcături în centrul Strasburgului. Parlamentul European a fost închis; nu intră și nu iese nimeni. În interior continuă ședințele. Eu sunt în plen și voi vorbi imediat în dezbaterea despre buget”, scrie Siegfried Muresan pe Facebook.

Totodată, eurodeputaţii români Norica Nicolai şi Marian Jean Marinescu au declarat că nu sunt îngrijoraţi pentru siguranţa personală din cauza atacului armat comis în Strasbourg, notează Agerpres.

Eurodeputatul PNL Marian Jean Marinescu susține că se afla în plenul Parlamentului European când a aflat despre închiderea PE. Anunțul a fost făcut de preşedintele legislativului comunitar, Antonio Tajani.

Marian Jean Marinescu a afirmat că nu se teme pentru propria siguranţă din cauza atacului care a determinat închiderea Parlamentului European, deși spune că nu a mai trecut printr-o astfel de situație.

Potrivit sursei citate, eurodeputata PNL Norica Nicolai, raportoare pentru Azerbaidjan a PE, se afla la un eveniment dedicat acestei ţări la care participau circa 200 de persoane când a aflat despre închiderea PE, de pe Twitter, după ora locală 20.30. Ea susţine că nu a remarcat vreo agitaţie din acest motiv în incinta Parlamentului European, deşi toate intrările în clădire au fost închise. Practic, închiderea PE nu presupune alte măsuri speciale în afară de închiderea ieşirilor, precum restricţii de circulaţie în interior.

„Nu ne temem pentru noi. Dar pentru Franţa este un eveniment care creează o problemă foarte serioasă”, ne-a declarat Norica Nicolai.

Ea a mai spus că a remarcat încă de la venirea la Strasbourg mai multe măsuri de securitate decât de obicei.

Norica Nicolai mai spune că din comunicatul primit din partea PE se înţelege că, chiar dacă se ştie doar despre un singur atacator, ar putea exista mai multe puncte de risc în oraş. Eurodeputata spune că a mai trecut printr-o situaţie în care sediul PE a fost închis, însă este vorba despre cel de la Bruxelles, după atentatele de la metrou din martie 2016.

Cel puțin o persoană a fost ucisă, iar alte 10 au fost rănite în urma atacului armat care a avut loc marți seara în centrul orașului Strasbourg, conform Poliției franceze.

Sute de agenţi de poliţie, jandarmi şi militari au fost mobilizaţi în centrul oraşului Strasbourg.


Citește și Schimbările Codului Rutier italian pe înțelesul tuturor. Ce trebuie să știe românii din Italia cu mașini înmatriculate în țară, pentru a nu risca amenzi usturătoare


 

 
 

Urmărește-ne pe Google News