Motivul demiterii ar fi rezultatul unui control făcut la inspectoratele judeţene, care ar arăta că au fost neregul în contractele de management. Unii dintre cei demişi au ameninţat, încă de atunci, că vor da în judecată instituţia.

De altfel, acele revocări nici măcar n-au fost semnate de ministrul Educației Naționale (MEN), Liviu Pop, ci de către un secretar de stat.

„Am semnat în locul ministrului pentru că era plecat din Bucureşti vineri după-amiază şi, fiind singurul cu delegare de atribuţii pe semnătură, am semnat. A fost o echipă care a analizat activitatea tuturor inspectorilor şcolari generali pe contractul de managemnt şi s-a ajuns la concluzia că din toţi, un număr de 13 au mai multe puncte din contract, care nu au fost respectate. Diferă de la un caz la altul, sunt probleme diferite şi s-a luat decizia ca ei să fie eliberaţi din funcţii. În contractul de management scrie că trebuie să fie notificaţi cu două săptămâni înainte. E adevărat că ei au o evaluare anuală, dar asta nu împiedică ministerul să îi evaluaeze de câte ori consideră că este necesar. Evaluarea asta se face de vreo două săptămâni şi se pare că inspectorii şcolari nu au ştiut de chestiunea asta. Echipa s-a dus să se uite pe contractul de management să vadă ce trebuia făcut şi ce nu s-a făcut. Ei nu trebuie să fie inştiinţaţi. Este o evaluare continuă”, explica, pentru Mediafax, Gigel Paraschiv, secretar de stat în Ministerul Educaţiei.

Mai mulți inspectori școlari au fost dați afară, din greșeală

De exemplu, inspectorul şcolar general din Ialomiţa, Luminiţa Barcari, a fost anunţat, printr-un anunţ transmis de Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN), că va fi demis, fiind invocat un motiv ce îl vizează pe inspectorul şef şcolar din judeţul Arad.

Demiterea din Ialomiţa s-a făcut în baza unei note transmise de MEN, prin care se arată că inspectorul şcolar general al ISJ Ialomiţa a fost revocat din funcţie pentru că nu a prezentat ministerului Raportul privind starea învăţământului ialomiţean, pentru anul 2015-2016.

Klaus Iohannis, ultimul mesaj de 1 Decembrie ca președinte: „Știu că am făcut greșeli, vă cer iertare”. Bilanțul celor 10 ani de mandat | VIDEO
Recomandări
Klaus Iohannis, ultimul mesaj de 1 Decembrie ca președinte: „Știu că am făcut greșeli, vă cer iertare”. Bilanțul celor 10 ani de mandat | VIDEO

De asemenea, în acelaşi document se precizează că Serviciul Audit Intern din cadrul MEN a solicitat inspectoratelor şcolare includerea în planul de audit pentru anul 2017 a unei misiuni privind „sistemele de conducere şi control, precum şi riscurile asociate unor astfel de sisteme”, termenul de prezentare a raportului fiind 20 iulie 2017.

„În urma adresei Ministerului Educaţiei Naţionale, Inspectoratul Şcolar al Judeţului Arad nu a respectat termenul stabilit, raportul de audit în cauză a fost înregistrat la MEN în data de 21 iulie 2017, fiind încălcate astfel din nou preverderile articolului 4 lit B pct 20, din Contractul de Management”, conform documentului citat.

Prin adresa semnată de ministrul Educaţiei, Liviu Pop, i se aduce la cunoştinţă inspectorului şef al ISJ Ialomiţa, Luminiţa Barcari, că din 4 septembrie este revocată din funcţie.

Pe de altă parte, Luminţa Barcari a precizat, pentru Mediafax, că decizia Ministerului este ilegală, motiv pentru care deja a atacat-o în instanţă, la Curtea de Apel Bucureşti.

„Niciun judeţ în care inspectorii generali au fost revocaţi nu au primit ordin de numire pentru noul inspector şcolar general. Nu a fost numit nimeni până la această oră⁠⁠, în locul meu”, a mai spus Barcari.

Și inspectorul şcolar general din Buzău, Florina Stoian, a fost demis printr-o adresă transmisă de MEN în care apare numărul contractului adjunctului şefului ISJ Constanţa. Stoian a contestat decizia, transmite sursa citată.

Călin Georgescu a acordat un interviu celui mai vechi ziar britanic în casa de pe câmp a unui prieten din Izvorani și a spus din nou că Putin este un „patriot” | VIDEO
Recomandări
Călin Georgescu a acordat un interviu celui mai vechi ziar britanic în casa de pe câmp a unui prieten din Izvorani și a spus din nou că Putin este un „patriot” | VIDEO

Fostul şef al ISJ Buzău, Florina Stoian, reclamă că adresa Ministerului Educaţiei prin care a fost demis din funcţie a inclus o greşeală, şi anume faptul că numărul contractului său managerial aparţinea, de fapt, adjunctului şefului ISJ Constanţa.

Florina Stoian a declarat, luni, corespondentului Mediafax, că pe adresa primită de la MEN apărea numărul contractului managerial al adjunctului şefului ISJ Constanţa şi anul 2015 ca an de încheiere a contractului său.

”Pe lângă cazul colegei de la Ialomiţa, şi în cazul adresei mele de demitere din funcţie pe care am primit-o de la Ministerul Educaţiei a apărut o greşeală. Mi s-a anulat contractul de management şi se făcea referire la un alt contract, cu alt număr, din alt an, din câte am înţeles era contractul adjunctului de la ISJ Constanţa. Pe adresă apărea contractul încheiat în 2015, or al meu e din 2016. Nu ştiu cum sunt permise astfel de greşeli în acte oficiale. Au revenit apoi cu un ordin de modificare, dar vom vedea ce va zice instanţa, pentru că am constestat demiterea”, a spus Stoian.

Potrivit acesteia, luni a reluat postul de şef al ISJ Buzău înlocuitoarea sa, Geta Burducea, care nu a prezentat însă niciun ordin de la Ministerul Educaţiei de numire în funcţie.

”Este o doamnă care a picat de trei ori examenul pentru funcţia de şef al ISJ Buzău, iar acum a numit-o ministrul, dar nu a prezentat la Juridic sau la Salarizare niciun ordin de numire şi a început, deja, să semneze documente”, a subliniat Stoian.

Inspectorul școlar din Brăila, demis tot prin fax, dă și el în judecată Ministerul Educației.  Cătălin Canciu susține că atât el, cât și alți 12 inspectori școlari, au fost „executați ca în anii `50”.

Renumărarea voturilor: peste 50% din buletine au fost verificate. Care este situația în lupta pentru locul 2 la prezidențiale SURSE
Recomandări
Renumărarea voturilor: peste 50% din buletine au fost verificate. Care este situația în lupta pentru locul 2 la prezidențiale SURSE

Mai mult, acesta acuză Ministerul Educației. „Am fost executați ca în anii `50”.  Profesorul susține că a fost revocat din funcție din cauza unor presiuni politice.

Mai mulți inspectori școlari au fost dați afară, din greșeală. Reacția ministrului Educației, Liviu Pop

Ministrul Educației, Liviu Pop, a spus că cel puțin 10% dintre funcțiile de conducere vor dispărea în maxim 30 de zile, pentru că sunt prea multe funcții de conducere în raport cu numărul elevilor aflat în scădere.

Totodată, acesta a explicat numirea prin delegație la șefia Inspectoratul Județean Buzău a unei profesoare care a picat de trei ori examenul pentru post prin faptul că „toate numirile sunt pe perioadă determinată” și că nu numește el inspectorii.

De asemenea, cu privire la faptul că inspectorul școlar al Ialomiței a fost demis din motive care viză inspectorul șef al județului Arad, acesta a argumentat că a fost o „eroare materială”.

„Eroarea respectivă a fost o eroare materială și din respect pentru opinia publică doamna inspector era bine să spună că în 23 august s-a făcut notificarea către Inspectorat și s-a spus că este o eroare materială. Au fost două erori materiale – din lipsă de atenție a celor care au tehnoredactat documentul respectiv – și, într-adevăr, sunt 28 de puncte pe care trebuie să le respecte fiecare inspector, unii nu au respectat două, alții trei”, a spus ministrul Pop, citat de hotnews.ro, subliniind că inspectorii nu au fost demiși, ci „le-a încetat contractul de mandat pentru că nu l-au respectat”.

CITEȘTE ȘI… VIDEO EXCLUSIV/ Ștefania Rareș a fost cântăreața preferată a dictatorului. ”Ceaușescu se simțea bine cu noi că eram ca el, de la talpa țării”


 

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Rezultate renumărare voturi. Lasconi și Ciolacu, despărtiți acum de peste 4.000 de voturi. USR acuză nereguli. Date parțiale
Știrileprotv.ro
Rezultate renumărare voturi. Lasconi și Ciolacu, despărtiți acum de peste 4.000 de voturi. USR acuză nereguli. Date parțiale
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
Viva.ro
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
De duminică, 1 decembrie 2024, de la ora 8, trei zodii trec sub protecție dumnezeiască. Vor fi ferite de rele până la sfârșitul anului
FANATIK.RO
De duminică, 1 decembrie 2024, de la ora 8, trei zodii trec sub protecție dumnezeiască. Vor fi ferite de rele până la sfârșitul anului
Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, presupune 12 meserii”
GSP.RO
Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, presupune 12 meserii”
Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
Elle.ro
Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
'Un dușman nu îți face ce ne-a făcut Silviu nouă!' La 2 săptămâni de la moartea lui Silviu Prigoană, fratele lui, Daniel, a povestit detalii neștiute din trecutul familiei lor
Unica.ro
'Un dușman nu îți face ce ne-a făcut Silviu nouă!' La 2 săptămâni de la moartea lui Silviu Prigoană, fratele lui, Daniel, a povestit detalii neștiute din trecutul familiei lor
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Afacerea deschisă de Răzvan într-un sat uitat de lume din Mureş. Cum au ajuns produsele din Idicel şi pe masa regelui Charles: "Sunt comenzi multe în străinătate"
Observatornews.ro
Afacerea deschisă de Răzvan într-un sat uitat de lume din Mureş. Cum au ajuns produsele din Idicel şi pe masa regelui Charles: "Sunt comenzi multe în străinătate"
Horoscop 1 decembrie 2024. Peștii ar fi bine să își protejeze cât pot ei de bine imaginea de care se bucură la nivelul unui grup anume
HOROSCOP
Horoscop 1 decembrie 2024. Peștii ar fi bine să își protejeze cât pot ei de bine imaginea de care se bucură la nivelul unui grup anume

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI