O familie de patru cetăţeni străini, care nu vorbeau limba română, a fost prinsă după ce a trecut ilegal graniţa în România, în dimineaţa de 7 martie, în jurul orei 6.00, undeva în apropierea Punctului de Trecere a Frontierei Naidăş.

Cele patru persoane care nu aveau documente de identitate asupra lor sunt de cetăţenie irakiană, iar potrivit autorităţilor de frontieră este vorba despre o femeie de 33 de ani, un bărbat de 34 de ani şi doi copii, de 2, respectiv 8 ani.

„Deoarece femeia și fiica în vârstă de 8 ani au acuzat probleme de sănătate, aflându-se într-o stare de hipotermie, poliţiştii de frontieră au contactat imediat serviciul medical de urgenţă, care s-a deplasat la faţa locului pentru acordarea de îngrijiri medicale. Cele două persoane au fost transportate cu o ambulanță la spitalul din Oraviţa, în vederea acordării de îngrijiri medicale. În prezent, cele două persoane sunt internate în spital, sub supraveghere medicală, urmând ca, în funcţie de starea lor de sănătate, să fie dispuse măsurile ce se impun“, se arată într-un comunicat remis caon.ro.

Procurorii DIICOT Timișoara, ofițeri din cadrul Direcției Generale Anticoruție și de la Crimă Organizată au efectuat miercuri descinderi la Timișoara pentru capturarea unei rețele care aducea migranți din Orientul Mijlociu.


Citește și: Cine sunt candidații la cele 16 funcții de vicepreședinte PSD: Lia Olguța Vasilescu, Doina Pană, Carmen Dan, Natalia Intotero, pe lista favoriților

 
 

Urmărește-ne pe Google News