Patru dintre decedați sunt din Brătești, comuna Stolniceni Prăjescu, notează Ziaruldeiasi.ro. Într-o singură noapte au murit trei persoane. Un alt decedat este din Boldești, comuna Todirești.
Polițiștii din Pașcani au ridicat și mai multe sticle cu spirt de la magazinele sătești din zonă. Doi cetățeni arabi sunt vizați de anchetă, ei fiind suspectați ca au produs și distribuit spirt ce conținea, în loc de alcool etilic, alcool metilic.
Cei doi ar fi vândut spirtul la Iași, în luna aprilie, unui afacerist local care are un punct de desfacere la depozitul Phoenix. De acolo, pentru câțiva lei sticla, în luna aprilie, sute de recipiente de spirt au fost vândute în satele din județ.
Este vorba de spirt Santo Med. Afaceristul Ciprian Barticel este cel care vindea produsul în special magazinelor sătești din Iași. După ce a aflat că alcoolul este toxic, acesta a strâns înapoi o parte din marfă, pe care a dat-o polițiștilor, susțin surse din anchetă.
Barticel a declarat ca el nu a știut că alcoolul este contrafăcut, fiind doar un intermediar. Ancheta este condusă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași.
Ciprian Barticel a cumpărat spirtul ucigaș în perioada 10 – 13 aprilie, de la cetățeanul arab pe care îl știe sub numele Zaher. Pe 28 aprilie, după ce au început să apară decesele, Barticel a predat Poliției aproape 200 de sticle pe care le-a recuperat din județ, mai scrie Ziarul de Iași.
Dosar penal pentru ucidere din culpă
Autoritățile din Iași au anunțat că au deschis un dosar penal pentru
ucidere din culpă, înșelăciune și falsificarea sau substituirea de alimente sau alte produse. Șapte persoane au fost duse la audieri.
„La data de 3 mai 2020, poliţiştii Serviciului de Investigații Criminale Iași și Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Iași, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași, au desfășurat 4 percheziții domiciliare și la sediile unor societăți comerciale, din municipiul București și județul Ilfov, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracţiunilor de ucidere din culpă, înșelăciune și falsificarea sau substituirea de alimente sau alte produse.
Polițiștii ieșeni s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că în perioada 15 aprilie – 24 aprilie a.c., pe raza județului Iași, au fost înregistrate 10 decese care ar fi fost cauzate de intoxicația cu alcool metilic.
Din investigațiile efectuate până în prezent, s-a constatat faptul că o societate comercială, din municipiul Iași, ar fi achiziționat alcool sanitar, de pe raza municipiului București, iar ulterior l-ar fi distribuit mai multor societăți de pe raza județului Iași.
În urma activităților desfășurate au fost identificate aceste societăți comerciale și au fost ridicate sticlele cu alcool sanitar, iar în urma analizele efectuate, în substanță ar fi fost fost identificată o cantitate foarte mare de alcool metilic.
În urma percheziţiilor, au fost ridicate mai multe mijloace materiale de probă, iar 7 persoane au fost conduse la audieri”, a anunțat miercuri un comunicat oficial.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro