Pe 14 septembrie, dintre 647 de unități școlare din județul Prahova: 414 vor începe cursurile în scenariul verde, 223 în scenariul galben și 9 în scenariul roșu, a transmis Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Prahova, miercuri, în urma unei analize.
În urma analizei DSP Prahova, au fost scoase din scenariul „roșu“ unitățile de învățâmânt din Boldești-Scăeni și Filipeștii de Târg, întrucât rata mare de infectare este determinată de focare existente aici, dar care sunt izolate și nu au legătură cu transmiterea comunitară. Prin urmare, a fost propusă de către DSP și aprobată în cadrul CJSU varianta 2 de lucru, cea a scenariului „galben“, potrivit Observatorul Prahovean.
Inspectorul școlar general a precizat că toate unităţile au stocuri suficiente de dezinfectanţi şi că fiecare şcoală are un stoc tampon de măşti pentru elevi, pentru situaţii neprevăzute, precum pierderea măştii sau deteriorarea ei.
Mai mulți profesori și-au depus cererile de pensionare
Pe de altă parte, şefa Direcţiei de Sănătate Publică Prahova, Ioana Loghin, a menţionat că fiecare părinte trebuie să facă triajul zilnic acasă.
13 profesori din judeţul Prahova au formulat cereri de pensionare anticipată din cauza pandemiei, ei au fost înlocuiţi cu candidaţi care au susţinut examenul de titularizare, a declarat joi, într-o conferinţă de presă, inspectorul şcolar general Constantin Pisău, potrivit ȘtirileTVR.
„Mâine o să avem un Consiliu de Administraţie la Inspectoratul Şcolar unde vom aviza încă trei cereri, dar per total nu au fost foarte multe. Nu cred că au fost mai mult de 10 cereri de pensionare anticipată datorită situaţiei pandemice din zilele de astăzi.
Nu cred că mai sunt posturi neocupate. Mai sunt câteva şcoli care au ore, dar nu posturi întregi. Ore care în etapa următoare se vor ocupa cu concurs la nivel de unitate, de către suplinitori”, a spus Pisău.
Joi, în județul Prahova au fost înregistrate 65 de persoane care s-au infectat în ultimele 24 de ore cu noul coronavirus. Numărul total al cazurilor de Covid-19 din județ a ajuns 4739.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro