„În Kamchatka, un elicopter al Centrului pentru Medicina Dezastrelor cu salvatori la bord a fost trimis la vulcanul Klyuchevskoy, unde, conform datelor preliminare primite de la un ghid, cinci turiști au murit, un altul este inconștient, iar un ghid a fost rănit”, a transmis Centrul pentru Medicina Dezastrelor.

Elicopterul a aterizat, iar salvatorii, după ce au rămas o noapte pentru aclimatizare la o altitudine de 3,3 mii de metri, au început urcușul până la o altitudine de aproape 4200 de metri, înălțimea unde s-a produs tragedia.

Sarcina lor este aceea de evacuare a victimelor, în condițiile în care un ghid și-a rupt piciorul, iar un turist se află în stare de inconștiență.

În acest moment comunicarea cu grupul se realizează numai prin ghid telefonic prin satelit. Detaliile incidentului sunt investigate. 

Între timp, turiștii care se află acum la altitudine sunt sfătuiți să coboare mai jos pentru a evita hipotermia.

După evacuarea răniților, se va lua o decizie cu privire la modul de evacuare a persoanelor decedate la mare altitudine.

Un ghid a semnalat tragedia

Tragedia a fost semnalată sâmbătă dimineață, când unul dintre ghizii grupului turistic a reușit să ia legătura cu serviciul salvamont din regiune.

Potrivit relatărilor martorilor, pe 30 august, un grup de turiști cu doi ghizi – în total 12 persoane – a pornit pe vulcan. Organizatorul călătoriei a fost o companie de turism din Novosibirsk.

Grupul turistic includea persoane din Altai, Novosibirsk, Primorsky, Kamchatka, Moscova și regiunea Vladimir, anunță parchetul din regiune, care a demarat o anchetă privind incidentul.

FOTO: Profimedia

 
 

Urmărește-ne pe Google News