Şi-a urmat soţul peste tot, în campania electorală

Pe 6 iunie, soţul ei a fost suspendat din funcţie şi a intrat în războiul de uzură al campaniei pentru referendum, care părea foarte greu de câştigat. Au urmat săptămâni grele pentru Maria Băsescu, care este, aşa cum chiar preşedintele spunea la un moment dat, “arma secretă” a lui în orice campanie electorală. Prezenţa discretă a unei soţii care are grijă de familie i-a adus întotdeauna un plus de şansă lui Traian Băsescu. Ca atare, şi cu ocazia referendumului, Maria l-a urmat pe preşedintele suspendat aproape peste tot acolo unde acesta a făcut ceea ce ştie mai bine: “baie de mulţime”.

Săptămâna viitoare, va fi soacră mică. EBA şi Syda îşi pun pirostriile

Mai poți, doamnă? Cât mai poți? Maria Băsescu a trecut în ultima perioadă prin momente tensionate
Elena Băsescu se va căsători cu iubitul ei, Bogdan Ionescu (foto mic), pe 1 septembrie
În mod normal, marţi, când Curtea Constituţională l-a repus în funcţia de preşedinte pe Traian Băsescu, Maria ar fi trebuit să sărbătorească evenimentul în sânul familiei. Nu a fost să fie! Conform unor surse apropiate familiei, exact marţi, cei doi soţi au avut zi plină pentru pregătirea nunţii fiicei lor mai mici, Elena. Soţii Băsescu au probat hainele pe care le vor purta cu ocazia evenimentului ce va avea loc pe 1 septembrie, au făcut unele cumpărături, în fine, au fost racordaţi la tensiunea unor părinţi care îşi mărită fata peste două săptămâni. Mai ales că este vorba despre evenimentul monden al anului. Mirele va fi Bogdan Ionescu, cunoscut drept Syda. El este iubitul Elenei de aproape trei ani.

De ce nimeni nu poate prezice strategia Trump 2.0 privind Ucraina
Recomandări
De ce nimeni nu poate prezice strategia Trump 2.0 privind Ucraina

Îşi îngrijeşte tatăl în vârstă de 93 de ani

Mai poți, doamnă? Cât mai poți? Maria Băsescu a trecut în ultima perioadă prin momente tensionate
Cea mai grea încercare prin care a trecut prima doamnă a ţării s-a consumat la începutul lunii aprilie, când mama sa, Aurora Andruşcă, în vârstă de 83 de ani, a decedat. Gheorghe Andruşcă, în vârstă de 93 de ani, tatăl Mariei Băsescu, a fost devastat de moartea soţiei sale, iar familia a decis să nu-l lase singur în locuinţa în care trăise fericit cu Aurora. Aşa că bătrânul a fost adus din Suceava la Bucureşti. Greul a căzut pe umerii Mariei Băsescu, fata cea mică a lui Gheorghe Andruşcă, care de atunci îl îngrijeşte personal.

De ce nu vorbeşte Băsescu după victoria de la CCR?

După decizia de marţi a Curţii Constituţionale a României (CCR), care a invalidat referendumul, liderii politici şi-au exprimat părerea. Sigurul care, în aceste momente, a păstrat tăcerea a fost chiar personajul principal: Traian Băsescu. De ce tace preşedintele suspendat, care ar trebui să se întoarcă la Cotroceni după invalidarea referendumului? Nimeni nu ştie exact, dar mulţi cred că preşedintele aşteaptă ca decizia CCR să fie adusă la cunoştinţă Parlamentului înainte de a ieşi să vorbească public. Există însă o problemă. Deputaţii şi senatorii fuseseră convocaţi pentru vineri în plenul Parlamentului însă, ieri, Birourile Permanente au anunţat că nu au putut convoca plenul. Menţionăm că Băsescu nu poate ajunge la Cotroceni fără ca Parlamentul să ia act de faptul că a câştigat războiul cu USL.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Unul dintre cei mai renumiți chirurgi din România, condamnat la închisoare cu executare. A rămas și fără 250.000 de euro
Știrileprotv.ro
Unul dintre cei mai renumiți chirurgi din România, condamnat la închisoare cu executare. A rămas și fără 250.000 de euro
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
Viva.ro
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
“De câte ori l-ai înșelat pe Viorel?”, a întrebat-o Denise Rifai pe Oana Lis în emisiune. Iar Oana Lis a răspuns
Libertateapentrufemei.ro
“De câte ori l-ai înșelat pe Viorel?”, a întrebat-o Denise Rifai pe Oana Lis în emisiune. Iar Oana Lis a răspuns
Traseul din România care nu se mai găsește nicăieri în lume. E unic și trece prin locuri care te lasă fără cuvinte
FANATIK.RO
Traseul din România care nu se mai găsește nicăieri în lume. E unic și trece prin locuri care te lasă fără cuvinte
VIRAL! Aflat la volan, Gigi Becali a intrat în direct pe TikTok cu celebrul manelist: „Ești cu drogurile?”
GSP.RO
VIRAL! Aflat la volan, Gigi Becali a intrat în direct pe TikTok cu celebrul manelist: „Ești cu drogurile?”
Cum arată cei doi copii ai cuplului Nicolai și Monica Tand. Ce a dezvăluit îndrăgitul bucătar despre fiica lui în vârstă de 14 ani: „Am încurajat-o...” FOTO
Elle.ro
Cum arată cei doi copii ai cuplului Nicolai și Monica Tand. Ce a dezvăluit îndrăgitul bucătar despre fiica lui în vârstă de 14 ani: „Am încurajat-o...” FOTO
De la Antena1, la PRO TV! Cine e vedeta care a apărut la filmările pentru PROtevelion. Andra a început să țipe când a văzut-o! 'Doamne, ce bucurie!'
Unica.ro
De la Antena1, la PRO TV! Cine e vedeta care a apărut la filmările pentru PROtevelion. Andra a început să țipe când a văzut-o! 'Doamne, ce bucurie!'
Destinația ideală pentru a depăși o despărțire. E aproape de România
Financiarul.ro
Destinația ideală pentru a depăși o despărțire. E aproape de România
Trei notari au pus mâna pe 9 case prin metoda "nepotul". S-au îmbogăţit cu 560.000 de euro
Observatornews.ro
Trei notari au pus mâna pe 9 case prin metoda "nepotul". S-au îmbogăţit cu 560.000 de euro
Horoscop 8 noiembrie 2024. Racii simt nevoia să se exprime, având pretenția ca persoanele din jur să le acorde întreaga lor atenție
HOROSCOP
Horoscop 8 noiembrie 2024. Racii simt nevoia să se exprime, având pretenția ca persoanele din jur să le acorde întreaga lor atenție

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI