Programele doctorale aflate în prezent în desfășurare vor continua până la finalizare, chiar dacă proiectul MAI va fi adoptat.
Decizia ministerului de a propune un astfel de proiect vine după ce, la finalul anului trecut, Academia de Poliție a rămas fără acreditarea celor două școli doctorale, cea de Drept și cea de Ordine Publică și Siguranță Națională, după ce fostul ministru al educației Monica Anisie a semnat ordinele de retragere la propunerea Consiliului de Etică și Management Universitar (CEMU).
Academia de Poliție Alexandru Ioan Cuza este prima universitate din țară care pierde dreptul de a mai acorda titluri de doctor, după cinci sancțiuni primite pentru repetate încălcări ale eticii și integrității academice.
Publicația PressOne, prin articolele semnate de jurnalista Emilia Șercan, a documentat și scris în repetate rânduri despre cazurile de plagiat pe scară largă în interiorul Academiei. De altfel, un procentaj de 74,3% dintre tezele de doctorat verificate la Academia de Poliţie, susţinute în intervalul 2011-2016, sunt suspectate de plagiat.
Amenințarea jurnalistei Emilia Șercan
În 2019, Direcția Națională Anticorupție (DNA) i-a trimis în judecată pe fostul rector al Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, Adrian Iacob, şi pe fostul prorector al unităţii de învăţământ Petrică Mihail Marcoci,în dosarul deschis după ce jurnalista Emilia Șercan a primit amenințări cu moartea.
Procurorii anticorupţie notează în rechizitoriul trimis instanţei că, la sfârşitul lunii martie – începutul lunii aprilie, Adrian Iacob şi Petrică Mihail Marcoci, în calitate de rector, respectiv prorector al Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, l-ar fi determinat pe Gheorghe Adrian Bărbulescu, un subaltern să transmită mesaje de ameninţare Emiliei Șercan pentru a o constrânge să înceteze investigaţiile jurnalistice care vizau suspiciunile de plagiat din cadrul Academiei, urmărind astfel eliminarea riscurilor pentru cariera lor profesională.
În contextul în care a publicat numeroase investigații în care a demascat plagiatele de la Academia de Poliție, Emilia Șercan a primit un mesaj în care era avertizată să „oprească toate activitățile pe care le are în desfășurare” căci în caz contrar „va urma calvarul”. E a depus plângere la Poliție și astfel a fost demascată implicarea celor doi șefi ai Academiei.
Istoric al plagiatelor
- Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, a fost pus sub acuzare în 2016 de către Parchetul general pentru că și-a plagiat lucrarea de doctorat în Științe Juridice susținută în 2012 la Academia de Poliției.
- Chestorul principal de poliție (r) Cătălin Alexandru Ioniță, fost șef al Poliției Române și fost șef al Direcției Generale Anticorupție (DGA), a rămas, în martie 2021, fără titlul de doctor după ce Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU) a stabilit că a plagiat în lucrarea de doctorat susținută în 2012.
- Fostul rector, Adrian Iacob, fostul rector al Academiei de Poliție, rămâne fără titlul de doctor după ce în 2019 s-a confirmat că a plagiat lucrarea de doctorat.
- David Nicolae Ungureanu, numit pe 4 martie 2021 rector al Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, a plagiat în ambele teze de doctorat care i-au adus titlurile de doctor în Științe militare și în Drept.
- Liviu Pop, fost ministru al Educației, nu a mai primit, în 2018, titlul de doctor al Colegiului Naţional de Afaceri Interne de la Academia de Poliţie, după ce jurnalista Emilia Şercan a prezentat elemente care arată că un procent de 25% din lucrare ar conţine similitudini.
- În 2018, șeful Inspecției Judiciare, judecătorul Lucian Netejoru a fost acuzat de plagierea masivă a tezei sale de doctorat. Cel puțin 140 din totalul de 294 de pagini ale tezei ar fi reproduse din volume semnate de chestorul Costică Voicu, fost șef al Poliției Române și fost rector al Academiei de Poliție.
- Bogdan Despescu, actual secretar de stat în MAI și fost șef al Poliției Române, este acuzat că a plagiat cel puțin 157 de pagini dintre cele 345 ale tezei de doctorat pe care a susținut-o în 2010 la Academia de Poliție
- Gabriel Oprea, el însuși conducător de doctorate plagiate, a fost prins cu o lucrare de doctorat plagiată, iar titlul de doctor i-a fost retras.