Aflată în izolare în următoarele zile, Maia Sandu a făcut anunțul într-o transmisiune live pe Facebook.

„Eu, din păcate, am luat COVID şi nu voi putea participa la evenimentele publice de astăzi şi de mâine. Eu mă simt bine, nu am alte simptome decât că sunt puţin mai obosită decât altădată. Dar pentru a nu crea riscuri pentru altă lume voi sta izolată în următoarele câteva zile. Vreau să vă rog şi pe dv. să fiţi atenţi, COVID-ul nu a dispărut. Atunci când observaţi că aveţi simptome, verificaţi, faceţi teste, discutaţi cu medicul dv.”, şi-a îndemnat concetăţenii Maia Sandu.

Președinta Maia Sandu a venit și cu un mesaj de felicitare la cei 33 de ani de independență ai Republicii Moldova, relatează TV8.md

Cu o melodie pe ritmuri de folclor și rock, Maia Sandu a rostit mai multe fraze, care reprezintă Moldova în cei 33 de ani de suveranitate.

„Mereu există opțiunea să renunțăm. Deciziile pe care le luăm ne pot ține pe loc. Am fi putut abandona. Drumul pe care îl alegem poate fi greu. Ar fi putut să ne pese mai puțin. Am fi putut să renunțăm și să pierdem curajul. Fiecare decizie pe care o luăm ne ține pe loc sau ne duce înainte. Suntem ceea ce alegem zi de zi”.

„Alegem să ne ridicăm oricât de greu ar fi. Alegem să muncim pentru viitorul nostru. Perseverăm pentru copiii noștri. Alegem speranța și viața. Credem în putere neamului nostru. Moldova este casa noastră și alegem un viitor în pace și bunăstare. Ne scriem istoria. La mulți ani, Moldova!”, a transmis Maia Sandu.

Anul acesta, moldovenii vor sărbători Ziua Independenței cu mare fast. Autoritățile promit trei zile de petrecere, cu un program cultural pe 26, 27 și 28 august.

FOTO: Maia Sandu – Facebook

Urmărește-ne pe Google News