UPDATE – ora 21.30: Curtea Constituţională a anunțat, în această seară, că a examinat decretele președintelui Republicii Moldova privind desemnarea în funcţia de prim-Ministru şi numirea Guvernului, potrivit unimedia.info. CC afirmă că decretele sunt neconstituționale.

„În baza articolelor 135 alin. (1) lit. a) și 140 din Constituție, 26 din Legea cu privire la Curtea Constituțională, 6, 61, 62 lit. a) și 68 din Codul jurisdicției constituționale, Curtea Constituțională a pronunţat următoarea hotărâre:

  1. Se declară neconstituţional Decretul Președintelui Republicii Moldova din 8 iunie 2019 privind desemnarea candidatului la funcția de Prim-ministru al Republicii Moldova.
  2. Se declară neconstituţional Decretul Președintelui Republicii Moldova din 8 iunie 2019 privind numirea Guvernului Republicii Moldova.

Prezenta hotărâre este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova”, se arată în decizia Curții.

UPDATE – ora 20.55: Noul guvern al Republicii Moldova, condus de premierul Maia Sandu, a depus sâmbătă jurământul în faţa Parlamentului reunit la Chişinău, relatează unimedia.info.

Prima zi din viața noului Parlament. Șoșoacă l-a flancat pe Ciucă, Becali a smuls microfonul unui jurnalist, iar liberalii se zbat între Crin și Nicușor
Recomandări
Prima zi din viața noului Parlament. Șoșoacă l-a flancat pe Ciucă, Becali a smuls microfonul unui jurnalist, iar liberalii se zbat între Crin și Nicușor

Curtea Constituţională decisese deja că legislativul nu îşi mai poate exercita atribuţiile constituţionale, inclusiv cele de control asupra executivului, întrucât mandatul său a expirat.

Şedinţa parlamentului a fost convocată de Partidul Socialist (PSRM) al preşedintelui Igor Dodon şi de blocul pro-european ACUM, alcătuit din Partidul Acţiune şi Solidaritate (PAS) condus de Maia Sandu şi din Platforma Demnitate şi Adevăr (PPDA).

Liderul PPDA, Andrei Năstase, este vicepremier şi ministru de interne în noul guvern, din care mai fac Vasile Şova (vicepremier pentru integrare), Nicolae Popescu (externe şi integrare europeană), Georgeta Mincu (agricultură, dezvoltare regională şi mediu), Pavel Voicu (apărare), Vadim Brânzan (economie şi infrastructură), Liliana Nicolaescu-Onofrei (educaţie, cultură şi cercetare), Natalia Gavriliţa (finanţe), Stanislav Pavlovschi (justiţie) şi Ala Nemerenco (sănătate, muncă şi protecţie socială).

„În conformitate cu prevederile Constituţiei Republicii Moldova, ca urmare a consultării fracţiunilor parlamentare am decis sa desemnez la funcţia de Prim-ministru al Republicii Moldova pe Dna Maia SANDU”, a scris Dodon, într-o postare care conţine şi versiunea în limba rusă.

Maia Sandu va conduce Guvernul de la Chișinău. Decizia a fost votată de deputații PSRM și cei din Blocul ACUM, singurii care au și participat la ceremonia de depunere a jurământului din Parlament, relatează stiri.md.

Cum se vor împărți ministerele în noul Guvern între PSD-PNL-UDMR, după ce USR a fost exclus de la negocieri – Surse
Recomandări
Cum se vor împărți ministerele în noul Guvern între PSD-PNL-UDMR, după ce USR a fost exclus de la negocieri – Surse

Alegerea noului premier vine în contextul unui scandal politic în Republica Moldova. Curtea Constituțională a Republicii Moldova a decis sâmbătă că actualul Parlament de la Chișinău nu mai are dreptul să desfășoare activitate legislativă întrucât mandatul său se consideră expirat.

sursă foto: radiochisinau.md


Citește și:

CSM cheltuie 5,3 milioane de euro bani europeni pentru „asigurarea unei transparențe sporite” a justiției, dar se folosește de numele unor ziariști cunoscuți ca să blocheze informațiile din dosare!

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Viva.ro
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Finala Vocea României 2024, live video online, Pro TV. Aura Șova, câștigătoarea sezonului 12
FANATIK.RO
Finala Vocea României 2024, live video online, Pro TV. Aura Șova, câștigătoarea sezonului 12
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
Elle.ro
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Unica.ro
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Tobă, lebăr, caltaboş şi cârnaţi din piaţă, duşi la analize la laborator. Concluzia după o săptămână este şocantă
Observatornews.ro
Tobă, lebăr, caltaboş şi cârnaţi din piaţă, duşi la analize la laborator. Concluzia după o săptămână este şocantă
Horoscop 21 decembrie 2024. Săgetătorii trec la preocupări mai serioase, selectează cu mai multă atenție ceea ce fac și spun
HOROSCOP
Horoscop 21 decembrie 2024. Săgetătorii trec la preocupări mai serioase, selectează cu mai multă atenție ceea ce fac și spun

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI