Într-un videoclip de peste două minute publicat pe Facebook, Maia Sandu reamintește că locuitorii din Republica Moldova au mai trecut prin vremuri grele, inclusiv prin interzicerea Învierii – o aluzie la ocupația sovietică -, dar nu au fost niciodată doborâți datorită credinței.
„Lumina învie chiar când e doborâtă. Cu acest crez ne-am trăit veacurile pe pământul nostru. Am sărbătorit Paştele an de an şi am deschis casele pentru lumină chiar şi atunci când Învierea era interzisă, iar bisericile – distruse. Nu ne-am lăsat doborâţi, ne-am păstrat credinţa şi am trăit fiind învăţaţi că a fi om, a fi onest, a fi bun înseamnă a fi puternic. Noi, în Moldova, când ne spunem, cu feţele luminate, «Hristos a Înviat!», adunăm tot neamul în această adresare”, spune lidera pro-occidentală de la Chișinău.
„Vom transmite tradiţiile noastre copiilor – acestea sunt rădăcinile cu care plecăm în lume, oriunde în lume”, continuă Sandu, care apare în videoclip gătind pască şi cozonac.
„Să trăim Paştele cu bucurie şi iubire! Şi cu speranţă că binele învinge. Hristos a Înviat!”, încheie președinta Republicii Moldova.
Întrevederi separate cu cei doi mitropoliți din Republica Moldova
Maia Sandu s-a întâlnit vineri cu Mitropolitul Basarabiei, Înaltpreasfințitul Petru. „În legătură cu sărbătoarea creștină a Învierii, Președinta Sandu a vorbit despre bucuria şi speranţa pe care o aduce Paștele în inimile tuturor credincioșilor, când viața învinge moartea, precum și despre importanța unității, a empatiei și a faptelor bune. Președinta l-a îndemnat pe Înaltpreasfinţia Sa să contribuie la menținerea Păcii în inimile noastre și în toate țările”, a transmis președinția Republicii Moldova.
În paralel, președinta Republicii Moldova a discutat vineri și cu Mitropolitul Chișinăului, Vladimir, afiliat Bisericii Ortodoxe Ruse. „Discuția a avut loc în contextul Sfintelor Sărbători de Paști și s-a referit la bucuria Învierii și reunirea familiilor în această perioadă, dar și la importanța unității, a bunei înțelegeri și a grijii față de aproapele nostru. Șefa statului l-a îndemnat pe Înaltpreasfinţia Sa să contribuie la menținerea Păcii din țara noastră și din toată lumea. Creştinismul este o religie a Păcii, a Toleranţei şi a Iubirii aproapelui”, a comunicat biroul prezidențial de la Chișinău.
Conflictul dintre cele două mitropolii din Republica Moldova s-a acutizat pe fondul războiului din Ucraina. Nemulțumiți de faptul că Biserica Ortodoxă Rusă susține agresiunea militară din țara vecină, mulți preoți au părăsit instituția bisericească de la Chișinău afiliată Moscovei și au aderat la cea din cadrul Patriarhiei Române, ceea ce îl deranjează pe Mitropolitul Vladimir, dar mai ales pe Patriarhul rus Chiril I.
StiriPentruOrbi • 05.05.2024, 14:10
Sa nu iei numele Domnului in desert.Una din cele mai importante valori din inima omului.Si este mereu incalcata de cei ce,cu orice pret vor sa isi faca propaganda.
Sfantul_Cuvios_Pafnutie • 06.05.2024, 21:06
StiriPentruOrbi • 05.05.2024, 14:10
Sa nu iei numele Domnului in desert.Una din cele mai importante valori din inima omului.Si este mereu incalcata de cei ce,cu orice pret vor sa isi faca propaganda.
Hmm, interesant cum nu ai comentat asta la ştirea cu paştele lui Putin...