Vreau să mulţumesc României şi domnului preşedinte Klaus Iohannis pentru sprijinul constant pe care România îl acordă Republicii Moldova. În mod special, salutăm apelul preşedintelui Iohannis către liderii Uniunii Europene (UE) cu privire la soluţionarea, în regim de urgenţă, a situaţiei politice actuale din ţara noastră, a transmis Maia Sandu pe rețeaua de socializare.

De asemenea, lidera PAS a mai scris că „guvernul proeuropean învestit la Chișinău de către o majoritate parlamentară legal constituită, în virtutea aspirațiilor noastre europene și a loialității față de statul de drept și interesele cetățenilor, își afirmă adeziunea fermă față de valorile democratice și obiectivul de a asigura pacea și stabilitatea în Republica Moldova și în regiune”.

Un dialog politic pentru rezolvarea crizei politice poate avea loc doar în Parlament, după ce vor fi deblocate instituțiile guvernului și vor fi înlăturați oamenii agresivi care împiedică accesul și funcționarea administrației învestite de Parlament în mod democratic.

Oamenii din Republica Moldova vor sa trăiască liber într-un stat prosper, guvernat în baza valorilor și principiilor europene, să se simtă în siguranță în propria țară, eliberați de dictatură, corupție și frică. Am deplina încredere și convingere că domnul Președinte Iohannis sprijină aceleași deziderate și va susține în continuare aspirațiile cetățenilor Republicii Moldova, a mai scris Maia Sandu pe contul său de Facebook.

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis miercuri o scrisoare preşedintelui Consiliului European, Donald Tusk, şi preşedintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, cu privire la situaţia din Republica Moldova.

România, ca stat membru al Uniunii Europene, având o relaţie specială cu Republica Moldova, bazată pe Parteneriatul Strategic pentru Integrarea Europeană a Republicii Moldova, şi împărtăşind o limbă, o istorie şi o cultură comune, este preocupată de evoluţiile aflate în desfăşurare la Chişinău. În opinia noastră, Republica Moldova, partener asociat al Uniunii Europene prin Acordul de Asociere şi Acordul de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător şi, în acelaşi timp, membru al Parteneriatului Estic, se confruntă în prezent cu o gravă criză constituţională şi politică, ce prezintă riscuri pentru stabilitatea sa, se arată în scrisoare.

Citește documentul integral transmis de Klaus Iohannis pe Libertatea.

Foto: HEPTA


Criza din Republica Moldova| Șeful polițiștilor care au recunoscut guvernul Maia Sandu a fost suspendat, iar biroul i-a fost percheziționat de mascați


 
 

Urmărește-ne pe Google News