Proiectul de lege care prevedea că în legile Republicii Moldova, inclusiv în Constituţie, sintagma „limba moldovenească” va fi înlocuită cu „limba română”, a fost votat pe 16 martie, în Parlamentul de la Chișinău. Astăzi, 22 martie, legea a fost promulgată de preşedintele Maia Sandu.
„Am promulgat Legea care confirmă un adevăr istoric şi incontestabil: limba de stat a Republicii Moldova este cea română. Îmi doresc ca limba română să ne unească pe toţi cei care trăim aici şi cărora ne este drag acest pământ.”, a declarat Maia Sandu, miercuri.
„Noi, alături de alţi peste douăzeci şi şapte de milioane de oameni de pe glob, vorbim limba română, una dintre limbile oficiale ale Uniunii Europene. Fie că este limba noastră maternă, fie că am învăţat-o pe parcursul vieţii, datorită limbii române noi nu avem nevoie de traducători: ne înţelegem dintr-un cuvânt şi spunem – într-un glas – că «vorba dulce mult aduce» „, a mai afirmat aceasta.
Totodată, Maia Sandu a mai subliniat că „cei care ne-au zis decenii la rând că noi, cetăţenii Republicii Moldova, vorbim limba «moldovenească» şi nu româna – au urmărit un singur lucru: să ne dezbine. Şi aceasta pentru că, odată ce ai divizat un neam, îl poţi subjuga şi controla mai uşor. Un popor dezbinat nu reprezintă o forţă unită, care să se poată proteja.”
„Nu de lingvistică şi-au bătut capul cei care au încercat să ne divizeze, ci de cum să ţină blocată Moldova într-o veşnică ceartă naţională”, a subliniat Maia Sandu.
De asemenea, șefa statului moldovean a spus că este convinsă că limba română este principalul element care consolidează societatea țării și trebuie respectată, însuşită, şi vorbită de către toţi cetăţenii.
„Mă bucur mult când întâlnesc astăzi tineri de diferite etnii care vorbesc foarte bine limba română. Noi toţi putem sprijini acest efort pentru ca, uniţi, să ne îndreptăm energia spre construcţia unui viitor comun în Uniunea Europeană, acolo unde toate limbile sunt respectate şi protejate”, a conchis preşedinta Maia Sandu.