Chiar dacă a fost excomunicată de Biserica Ortodoxă în urmă cu cinci ani pentru că a avut o idilă cu un călugăr, aventură din care au rezultat două fete gemene, fosta stareță Sebastiana nu a putut să întoarcă spatele credinței. Ana Ecaterina și Maria Nectaria, fetițele sale, sunt învățate să respecte toate regulile învățăturii creștine, așa cum ne-au precizat apropiați ai femeii.
În urmă cu cinci ani, în luna noiembrie, maica de la mânăstirea din Tăriceni (județul Călărași) năștea două fete gemene la Spitalul Colentina din București. Imediat, a fost acuzată din toate părțile pentru această sarcină, iar acum femeia spune că s-a simțit că a fost cea mai disprețuită femeie după Revoluție.
Se plânge puținilor apropiați că a fost hulită fără să facă rău vreunei persoane, fără să fure ceva. Însă, înțelege că a făcut rău imaginii Bisericii. Acum, ajunsă la vârsta de 44 de ani, s-a izolat și mai mult. Nu vrea să mai aibă prieteni cu excepția a două-trei persoane care au ajutat-o. Oameni care au sprijinit-o în 2011, în perioada când femeia risca să ajungă pe drumuri cu cei doi bebeluși. Unul dintre aceștia este nașul fetițelor, Ștefan Florescu, președintele Fundației “Din suflet pentru suflet”.
Nu-și dorește un partener
Elena s-a mutat de patru ani în București și lucrează la o fabrică de încălțăminte. Locuiește singură, nu are un partener de viață și nici nu este interesată să abă vreo relație. O mai ajută o prietenă maică, acesta având uneori grijă de fetițe, când este la muncă.
Experiența de stareță la mânăstirii, poziție din care se ocupa de administrarea și întreținerea lăcașului de cult, a ajutat-o pe Elena Gâtlan să urce și în ierarhia fabricii. “Acum lucrează ca gestionară. Este bine, câștigă cât șă-și întețină fetele”, ne-a mai transmis Ștefan Florescu.
Ana Ecaterina si Maria Nectaria vor face cinci ani în luna noiembrie și merg la grădiniță. “Sunt doi copii minunați. Eu am ales să o ajut, deși atunci și Biserica o respingea, pentru că am înțeles că nu făcuse rău nimănui, iar fetițele chiar nu aveau nicio vină. Am zis să nu o judec și eu”, ne mai spune Ștefan Florescu.