Oprescu îi vrea în padocuri
Imediat după anunţarea rezultatelor alegerilor, care l-au dat câştigător detaşat pentru un nou mandat la Primăria Capitalei, Sorin Oprescu a declarat că maidanezii din Bucureşti nu vor mai fi pe străzi, întrucât îi va aduna pe toţi în adăposturi specializate, precizând că nu este de acord cu eutanasierea. Oprescu a mai spus că susţine adopţia personală a câinilor, însă nu şi pe cea colectivă, pentru că multe dintre animalele luate în acest mod ajung din nou pe străzi. Poziţia primarului general al Capitalei este însuşită de majoritatea covârşitoare a noilor primari USL, mulţi dintre ei, în calitate de foşti parlamentari, votând împotriva proiectului care susţinea eutanasierea.
«Penalizaţi pentru intenţia de a omorî bietele animale»
Preşedintele Federaţiei pentru Protecţia Animalelor şi a Mediului, fostul senator PRM Marius Marinescu, este convins că intenţia celor din PDL de a eutanasia câinii vagabonzi a dus la pierderea alegerilor.
“Nu au luat în calcul deloc că în România sunt peste opt milioane de iubitori de animale, iar mai mult de 96% dintre români nu vor ca maidanezii să fie omorâţi, ci strânşi de pe străzi. Vă spun că aceia care sunt agresivi faţă de animale sunt agresivi şi cu oamenii, iar acest lucru românii l-au simţit şi i-au penalizat exemplar”, a declarat Marinescu.
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro