În e-mail-ul primit de polițiști scria că un dispozitiv exploziv va fi detonat în centrul comercial. Mesajul de amenințare fusese primit de către Poliția Română încă de marți noapte, în jurul orei 0.00, dar a fost citit de un polițist abia a doua zi, în jur de ora 10.00. Mesajul a fost redirecționat către Poliția Capitalei.
La rândul lor, polițiștii bucureșteni au intervenit după alte trei ore, alături de reprezentanții Serviciului Român de Informații (SRI).
În incinta mall-ului se aflau, în momentul intervenției forțelor de ordine, în jur de 1.500 de oameni, clienți dar și angajați, când s-a dat alarma, reușindu-se evacuarea lor în siguranță. Circulația pe bd. Liviu Rebreanu a fost blocată.
IGPR: E-mailul a fost trimis la ora 0.00, programul cu publicul este de la 8.00 la 19.00
Purtătorul de cuvânt al IGPR, Georgian Drăgan, a declarat pentru Libertatea că e-mailul respectiv a fost trimis la ora 12.00 noaptea, la secțiunea petiții.
„Programul cu publicul aici este de luni până duminică, de la 8.00 la 19.00. Pentru situații de urgență există numărul unic 112. Angajatul responsabil cu citirea mesajelor trimise pe adresa de e-mail a Poliției la secțiunea petiții a început programul la ora 8 și a început să citească mesajele primite peste noapte. A ajuns la cel cu amenințarea în jurul orei 10.00 și l-a direcționat Poliției Capitalei”, a mai spus reprezentantul IGPR.
Potrivit IGPR, au urmat apoi verificări pentru a stabili identitatea autorului mesajului, pentru a încerca să se afle cât de veridică e amenințarea.
„Verificările au fost fără rezultat însă, iar la ora 13.00 s-a luat decizia de a evacua mall-ul, pentru că timpul indicat de autorul amenințării expira la ora 14.00”, a mai spus reprezentantul Poliției pentru ziar.
În continuare se fac verificări pentru identificarea autorului amenințării.