Lăcașul din judeţul Ialomiţa va purta hramul Sfântului Gheorghe şi a Sfântului Dimitrie Basarabov, iar la ceremonia de târnosire va participa și  Preasfinţitul Părinte Episcop Vincenţiu. Femeile care vor participa la eveniment vor avea voie să intre în altarul bisericii.  Cei care au iniţiat proiectul noii biserici au fost preotul paroh Relu Florin Mocanu, alături de primarul Radu Ion şi de viceprimarul Marin Andrei. Construcţia a început pe 20 septembrie 2011, pe locul unui vechi cimitir dezafectat, aflat în apropierea Căminului Cultural.
Lăcașul se află în apropiere de crucea albă de marmură ce s-a ridicat pe locul unde au murit artiştii Ion şi Doina Aldea-Teodorovici. Moartea celor doi a fost percepută drept o tragedie naţională. Înmormântarea lui Ion şi Doina Aldea-Teodorovici a avut loc la 3 noiembrie 1992 la Cimitirul Central Ortodox din Chişinău.
La monumentul închinat memoriei celor doi artişti, ridicat cu sprijinul Asociaţiei Revoluţionarilor, au venit de-a lungul anilor şi au aprins lumănări familia, prietenii apropiaţi, printre care Adrian Păunescu, George Ţărnea, Gheorghe Turda, Mirabela Dauer. Numele comunei Coşereni mai este legat de încă o tragedie. În 1976, aici a avut un accident aviatic, în urma căruia au murit aproape jumătate din cele 97 de persoane prezente la bord. Adrian Păunescu spunea că aceasta comună, Coşereni, a devenit un triunghi al morţii din cauza acestor întâmplări dramatice.

 
 

Urmărește-ne pe Google News