Prima propunere, iniţiată de mai mulţi parlamentari, în majoritate de la PSD, prevede că valoarea punctului de pensie să nu fie mai mică decât 40% din câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat începând cu 1 ianuarie 2017, respectiv 45% din câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat începând cu 1 iulie 2017.
Câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2016 a fost de 2.681 lei, iar valoarea punctului de pensie de 871,7 lei. Dacă s-ar menţine acelaşi nivel, atunci punctul de pensie s-ar majora la 1.072 de lei de la 1 ianuarie 2017 şi la 1.206 de lei de la 1 iulie 2017.
Cealaltă iniţiativă prevede majorarea pensiilor celor care au lucrat la CAP,unul dintre iniţiatori, susţinând că este „treaba guvernului” să caute soluţii pentru acest lucru.
Potrivit propunerii de modificare a Legii nr.263 privind sistemul unitar de pensii publice, pensiile foştilor membri ai cooperativelor agricole din agricultură se majorează la 500 de lei prin acordarea unei indemnizaţii sociale.
Ambele propuneri legislative aveau rapoarte de admitere din partea comisiilor de specialitate. Pentru ambele proiecte termenul de adoptare tacită a fost împlinit pe 2 noiembrie 2016.
Recomandări
Muncitori români întorși în țară după 15 ani, ca să construiască autostrăzi: „Ne plătește mai bine ca-n Italia”
Proiectele vor merge la Camera Deputaţilor, care le va dezbate în calitate de for decizional.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
Ce a spus operatoarea care a introdus biletul câștigător la Loto 6/49 despre românul care a luat premiul de 9,5 mil. euro
Viva.ro
Începe scandalul după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Rămâi mut. De ce să-l îngropi în secret? Totul este un circ. Honorius cu taică-su...”. Fratele lui Silviu Prigoană, Dan, a răbufnit
Libertateapentrufemei.ro
Silviu Prigoană a fost înmormântat pe ascuns. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Noi, cei patru fii ai săi...”
FANATIK.RO
Top cinci zodii care vor avea noroc din plin în plan financiar și cel mai mare succes profesional în 2025. Leii și Capricornii, cei mai avantajați
GSP.RO
Din Champions League direct „La feminin” » Alina Peșu, arbitrul „Elite” al României ascultă „Unstoppable” înaintea fiecărui meci: „Nu poți face nimic doar cu talentul”
Elle.ro
Sorin Brotnei, declarații neașteptate despre planurile pe care le are cu banii câștigați la Asia Express: „Nu cred că mă lasă soția…”
Unica.ro
Honorius, fiul cel mare al lui Silviu Prigoană, a împlinit ultima dorință a tatălui său, departe de ochii curioșilor. Ce s-a întâmplat la cimitir
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Observatornews.ro
Nicio soluţie la 15 luni de când imaginile cu gravida din Urziceni, care năştea pe trotuar în faţa spitalului, au şocat România. Reacţia ministrului Sănătăţii
HOROSCOP
Horoscop 15 noiembrie 2024. Leii au învățat cum să facă economie când vine vorba de resursele comune sau cum să împartă din surplusul lor