După ce Boris Johnson a devenit premier și a promis că va livra
Brexitul ”prin orice mijloc” pe 31 octombrie, cu sau fără acord, publicația
conservatoare a comandat un sondaj pentru a vedea care este poziția
britanicilor.
Sondajul realizat de ComRes arată că 54% dintre persoanele
chestionate sunt de acord că ”Boris Johnson trebuie să realizeze Brexitul prin
orice mijloc, inclusiv suspendarea Parlamentului dacă este necesar, pentru a-i
împiedica pe deputaţi să îl oprească”.
De cealaltă parte, 46% dintre respondenţi nu au fost de
acord cu această variantă.
Rezultatele studiului se bazează pe intervievarea a 1.6456
de respondenţi, fiind stabilite după excluderea celor care au răspuns că nu
ştiu.
Acelaşi sondaj a ajuns la concluzia că sprijinul pentru
Partidul Conservator a crescut cu şase puncte procentuale, până la 31%, în timp
ce 27% dintre respondenţi au spus că susţin Partidul Laburist. Rezultatul a
avut la bază un eşantion de 1.783 de răspunsuri.
Rezultatele sunt pe aceeaşi linie cu alte sondaje care arată
o creştere a sprijinului popular pentru Conservatori după ce Johnson a preluat
puterea de la Theresa May, care a demisionat oficial luna trecută după ce nu a
reuşit să livreze Brexit-ul, notează Reuters.