”OMS
înţelege deplin dorinţa unor ţări de a-şi relua activităţile. Tocmai pentru că
dorim o recuperare mondială cât mai rapidă posibil, îndemnăm statele să fie
prudente cu măsurile de relaxare. Cei care avansează prea rapid fără să dispună
de un sistem sanitar public capabil să detecteze şi să suprime transmiterea virusului
riscă să-şi afecteze propria redresare”, a declarat directorul general al OMS,
Tedros Adhanom Ghebreyesus.
Rezultatele
testelor serologice efectuate în zeci de țări arată că mai puţin de 10% din populaţie
are anticorpi faţă de virusul SARS-CoV-2, procent care poate merge până la cel
mult 20% doar în cazul regiunilor cele mai afectate, unde virusul a circulat
intens.
Directorul
general al OMS mai spune că niciuna dintre măsurile luate de diferite state
pentru frânarea transmiterii virusului nu poate fi eficientă dacă este luată în
mod izolat, fiind nevoie de o combinaţie de măsuri, inclusiv testarea şi
detectarea noilor cazuri, izolarea celor infectaţi, trasarea contacţilor
acestora şi măsuri generale de izolare pentru distanţarea socială, numai ţările
care au luat astfel de măsuri obţinând până în prezent rezultate bune în
combaterea epidemiei.
.
La ce oră se deschid secțiile de votare pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!