Catastrofa de la Piatra Neamț a scos la iveală un viciu de conformitate cu mare risc: cea a aerisirii saloanelor ATI. Și nu doar de la Piatra Neamț. Situația e generalizată, arată o documentare a Libertății.

Căci aparatele de aer condiționat de apartament, închise acum în multe spitale din cauza COVID, n-au ce să caute la ATI. Ele există în locul instalațiilor de tratare a aerului, care ar putea reduce pericolul de incendiu, pentru că ar asigura un dozaj mult mai aproape de normal în secțiile ATI. 

Regula ignorată

„Sistemul (Sistemul de ventilare, n.red.) nu este folosit la pacienții cu COVID. Nu este indicat, ca să nu se răspândească virusul”, a spus imediat după accident Liviu Ungureanu, șeful secției ATI Piatra Neamț, pentru G4Media.

Afirmația sa e adevărată doar pe jumătate, conform specialiștilor consultați de Libertatea.

DA, la Piatra Neamț, instalația nu putea fi folosită. Pentru că era un aparat de aer condiționat de tip split. „De apartament”, cum îi spun medicii ATI. Care recirculă aerul și, prin componenta sa externă, îl răcește.

NU e adevărată fiindcă în orice salon ATI, conform normativului și legilor românești, nu ai voie să folosești astfel de aparate, ci doar instalații speciale.

Cernobîlul de la Valea Călugărească, Prahova. Autoritățile și-au dat acordul pentru un mare depozit de gunoi lângă munții de deșeuri industriale. „Roșia Montană se mută la noi!”
Recomandări
Cernobîlul de la Valea Călugărească, Prahova. Autoritățile și-au dat acordul pentru un mare depozit de gunoi lângă munții de deșeuri industriale. „Roșia Montană se mută la noi!”

Să le luăm pe rând.

1. Ce vedem la Piatra Neamț: aparate de aer condiționat de tip split

Filmările televiziunilor și fotografiile ziarelor locale, cum sunt cele ale Exploziv TV Neamț ori TVM Neamț/Inquam Photos, arată că, la nivelul ATI-ului de la Piatra Neamț, aparatele de aer condiționat erau de tip split.

Majoritatea spitalelor din România au aer condiționat de apartament la Terapie Intensivă, deși e interzis!
La Piatra Neamț erau montate aparate de aer condiționat de tip split

Aerul condiționat este periculos pentru că întreține persistența germenilor

„Instalația existentă, vizibilă pe imaginile publice, este un echipament ce asigură climatizarea încăperii prin recircularea aerului. Aceea NU este o instalație de ventilare. Instalațiile de climatizare prin recircularea aerului sunt periculoase, facilitând transmiterea COVID. Dar, în aceeași măsură, sunt periculoase fiindcă facilitează transmiterea și infectarea pacienților cu orice virus ori bacterie. De aceea e interzisă utilizarea lor în saloanele de Terapie Intensivă, săli de operație, coridoare curate etc.”, a explicat un specialist consultat de Libertatea.

De ce vrea Maricel Păcuraru să-și anuleze condamnarea din 2014. Argumentul avocaților: „Infracțiunea de spălare a banilor nu mai este infracțiune”
Recomandări
De ce vrea Maricel Păcuraru să-și anuleze condamnarea din 2014. Argumentul avocaților: „Infracțiunea de spălare a banilor nu mai este infracțiune”

Aparatele de aer condiționat de tipul split se numesc astfel pentru că sunt împărțite în două unități: unitatea exterioară și unitatea interioară.

Conform companiei Frigomac, specializată în montaje de aer condiționat, “Aerul rece generat de unitatea interioară nu provine din exterior. Cu alte cuvinte, nu există niciun transfer de aer între unitatea exterioară și unitatea interioară prin intermediul tuburilor care conectează respectivele unități. Singurul transfer care are loc între cele două unități este un transfer de căldură (…)

Unitatea interioară nu produce aer rece; unitatea interioară recirculă aerul cald din interior pe care îl răcește și îl retransmite răcit înapoi în interior”.

Practic, vorbim despre recircularea aerului. Aceasta este complet interzisă de normativ.

OMS recomandă evitarea recirculării aerului în viața de zi cu zi în timpul pandemiei, o recomandă la saloanele normale din spitale. La ATI însă, situația ar trebui să fie diferită. Cum?

2. Cum ar trebui să fie

Normativul delimitează minuțios cele două tipuri de aparate. În primul rând, în Ordinul după care se ghidează funcționarea ATI-urilor din România, se spune clar, în Anexa cu numărul 1: 

“Locurile existente trebuie să beneficieze de o ventilaţie cu aer proaspăt cel puţin 15 volume pe oră” (Anexa 1, Ordin nr. 1500 din 24 noiembrie 2009 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a secţiilor şi compartimentelor de anestezie şi terapie intensivă din unităţile sanitare)

„Nu trebuia să te pui cu Putin”. Fragmente exclusive din cartea „Patriot. Memorii de Aleksei Navalnîi”, care va apărea în România pe 22 octombrie
Recomandări
„Nu trebuia să te pui cu Putin”. Fragmente exclusive din cartea „Patriot. Memorii de Aleksei Navalnîi”, care va apărea în România pe 22 octombrie

Apoi, în normativul privind proiectarea și verificarea construcțiilor spitalicești și a instalațiilor, nr. 4/N din 22 ianuarie 1997, emis de Ministerul Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului, detaliile sunt mult mai bine scoase în evidență.

La punctul III.6.2.1, „spații cu specific spitalicesc”, sunt definite clasele de încăperi I și II, „cu pretenţii deosebit de ridicate şi respectiv ridicate privind lipsa de germeni”, unde intră și cele ATI.

  • ­clasa a I-a:­ blocurile operatorii în domenii foarte pretenţioase d.p.d.v. al asepsiei –
  • transplanturi, arsuri grave, operaţii pe cord deschis, imunosupresaţi etc.
  • ­clasa a II-a­ blocurile operatorii din restul categoriilor, unităţile de terapie intensivă şi unităţile de prematuri. 

Apoi, la punctul a1, se vorbește clar despre instalații care vor funcționa fără recirculare de aer.

a1. Pentru încăperile din aceste două clase instalaţiile de tratare specială a aerului sunt indispensabile; instalaţiile vor funcţiona fără recirculare de aer;­ aer introdus 100% aer exterior, cu debite de aer peste nivelurile minime recomandate, vor fi echipate pentru realizarea în încăperi a unor temperaturi şi umidităţi relative ale aerului între valorile-limită recomandate şi pentru filtrarea aerului în 3 trepte, din care ultima treaptă, a III-a, prin filtru tip HEPA sau superior”.

Specialist: „La fiecare 4 minute, tot aerul din încăpere trebuie evacuat și introdus aer proaspăt”

Un specialist intervievat de Libertatea atrage atenția că prevederile din normativ nu trebuie tratate cu lejeritate.

„Instalațiile de tratare specială a aerului pentru compartimentele de terapie intensivă sunt indispensabile, iar acestea trebuie să asigure aer din exterior 100%. Debitul de aer dintr-un compartiment de terapie intensivă este egal cu minim de 15 ori volumul încăperii. Asta înseamnă că la fiecare 4 minute tot aerul din încăpere este evacuat din compartiment și este introdus aer proaspăt tratat.

Acest aer este trecut prin 3 trepte de filtrare, plus a 4-a pe traseul aerului evacuat în exterior. Ce deosebește o sală de operație și un compartiment de terapie intensivă de alte categorii de încăperi medicale este a III-a treaptă de filtrare cu filtre absolute HEPA”, punctează acesta.

Medic ATI: „În puține locuri se respectă asta”

„E o mare poveste și asta. Spațiile de Terapie Intensivă și sălile de operație trebuie să aibă sistem de climatizare cu număr de cicli pe oră și puritate microbiologică a aerului”, spune un medic ATI cunoscut din România.

Doar că „în puține locuri se respectă asta, mai ales pentru Terapie Intensivă!”.

Se pun peste tot aparate de aer condiționat de tip casnic, însă acestea sunt interzise în timpul COVID. Recomandarea este să se deschidă geamurile vreme de 10-15 minute la fiecare oră.

Medic ATI:

Care conchide: „Instalația de ventilare trebuie folosită, dacă există. Nu e interzisă. Din acest motiv a fost iad astă-vară din cauza căldurii, fiindcă multe spitale nu au așa ceva”.

Instalații de aer special sunt obligatorii în secțiile de terapie intensivă atât datorită normativului privind proiectarea și verificarea construcțiilor spitalicești și a instalațiilor (1997), cât și prin Ordinul 1500/2009, Regulamentul de organizare şi funcţionare a secţiilor şi compartimentelor de ATI.

Majoritatea spitalelor din România au aer condiționat de apartament la Terapie Intensivă, deși e interzis!
Instalația de ventilare din salonul care a luat foc la spitalul de la Piatra Neamț
Majoritatea spitalelor din România au aer condiționat de apartament la Terapie Intensivă, deși e interzis!
Apratele de aer condiționat ale salonului

3. Cum ar trebui să arate

Sistemul obligatoriu pentru ATI este un sistem complex cu tubulaturi metalice destul de mari. Unitatea de tratare aer pentru o instalație de ventilare corectă aferentă ATI are dimensiuni importante și se poate monta doar pe clădire (3-5 m lungime).

În prima poză este exemplificată o centrală de tratare aer camere curate (ATI). A doua poză sunt canalele de aer ce transportă aerul tratat în camera curată, dar și evacuează aerul din aceeași cameră. Canalele de aer sunt conectate la centrala de tratare aer.

Majoritatea spitalelor din România au aer condiționat de apartament la Terapie Intensivă, deși e interzis!
Majoritatea spitalelor din România au aer condiționat de apartament la Terapie Intensivă, deși e interzis!

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Ce s-a întâmplat cu casa bărbatului din Florida care și-a ancorat-o cu curele și cârlige înainte de uraganul Milton
Știrileprotv.ro
Ce s-a întâmplat cu casa bărbatului din Florida care și-a ancorat-o cu curele și cârlige înainte de uraganul Milton
Cum arată casa lui Sorin Bontea. Și-a amenajat locuința ca-n reviste și a plantat măslini în curte: "Abia aștept să strâng recolta"
Viva.ro
Cum arată casa lui Sorin Bontea. Și-a amenajat locuința ca-n reviste și a plantat măslini în curte: "Abia aștept să strâng recolta"
Trecutul secret al Monicăi Bîrlădeanu. Cum arăta când era chelneriță, în Iași. Care au fost bărbații cu care s-a iubit
Libertateapentrufemei.ro
Trecutul secret al Monicăi Bîrlădeanu. Cum arăta când era chelneriță, în Iași. Care au fost bărbații cu care s-a iubit
Patru zodii protejate de divinitate până pe 20 octombrie. Lovituri pe plan financiar, schimbări, dar și oportunități uriașe pentru ele
FANATIK.RO
Patru zodii protejate de divinitate până pe 20 octombrie. Lovituri pe plan financiar, schimbări, dar și oportunități uriașe pentru ele
După 8 luni în România, fotbalistul din Superliga exclamă: „În 7 ani la Praga nu am simțit așa ceva!”
GSP.RO
După 8 luni în România, fotbalistul din Superliga exclamă: „În 7 ani la Praga nu am simțit așa ceva!”
Ce a găsit un cuplu de americani în grădina casei. Obiectul a fost scos la suprafață de uraganul Milton
FANATIK.RO
Ce a găsit un cuplu de americani în grădina casei. Obiectul a fost scos la suprafață de uraganul Milton
Prezentatorul TV din România a mărturisit că și-a înșelat nevasta! Puțini bărbați au curajul să recunoască asta!
Unica.ro
Prezentatorul TV din România a mărturisit că și-a înșelat nevasta! Puțini bărbați au curajul să recunoască asta!
Românii, OBLIGAȚI să-și schimbe buletinul. Termenul limită
Financiarul.ro
Românii, OBLIGAȚI să-și schimbe buletinul. Termenul limită
Mărturia tânărului lovit cu un ciocan în cap de 8 bărbaţi, în Chiajna: "Au venit chitiţi pe mine". Poliţia a spus iniţial că s-ar fi rănit singur
Observatornews.ro
Mărturia tânărului lovit cu un ciocan în cap de 8 bărbaţi, în Chiajna: "Au venit chitiţi pe mine". Poliţia a spus iniţial că s-ar fi rănit singur
Horoscop 15 octombrie 2024. Vărsătorii au de rezolvat multe probleme delicate în domeniul financiar, dar acestea sunt în interior
HOROSCOP
Horoscop 15 octombrie 2024. Vărsătorii au de rezolvat multe probleme delicate în domeniul financiar, dar acestea sunt în interior

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI