„Propunerea unei operaţiuni de căutare de către (n.r. – societate americană de explorări) Ocean Infinity este solidă şi merită examinată”, a declarat presei ministrul malaysian al transporturilor, Anthony Loke.
Pe 8 martie 2014, zborul MH370 al companiei Malaysia Airlines, cu 239 de oameni la bord, a dispărut din senin de pe radar.
Pentru găsirea avionului, a fost organizată, timp de patru ani, cea mai mare și mai scumpă operațiune de căutare, dar, cu toate astea, nu s-a dat de urma avionului.
Pentru familiile celor aflați la bord, au trecut 10 ani de durere, în care au încercat să continue căutările pentru a afla ce s-a întâmplat cu MH370.
La mai puțin de o oră de la decolare, avionul și-a schimbat brusc direcția și toate comunicațiile electronice au fost întrerupte. S-a întors, mai întâi peste Malaysia, apoi a ieșit în îndepărtatul Ocean Indian de Sud, până când se presupune că a rămas fără combustibil.
„Noapte bună, Malaysian 3-7-0”, a fost ultima transmisie vocală din cabina de pilotaj a avionului primită de controlorii de trafic aerian din Malaysia.
S-ar fi prăbușit în Oceanul Indian
Deşi destinaţia zborului era Beijing, datele înregistrate de radare şi de sateliţi au arătat că aeronava a deviat de la traseul de zbor.
Investigatorii sunt de părere că avionul, o aeronavă Boeing 777, s-a prăbuşit undeva în sudul îndepărtat al Oceanului Indian.
O altă serie de căutări subacvatice private, lansată tot de Ocean Infinity, cu ajutorul dronelor submarine s-au încheiat în mai 2018 fără a fi găsită vreo urmă a aeronavei.
Căutările anterioare, desfăşurate pe o suprafaţă de 120.000 kmp în sudul Oceanului Indian, în largul Australiei, pe baza analizei traiectoriei posibile a aparatului, au fost suspendate în ianuarie 2017, după ce, la fel, nu au scos la iveală nicio urmă a aeronavei.
Ocean Infinity va primi 70 de milioane de dolari – aceeaşi sumă anunţată şi data trecută – dacă va reuşi să găsească rămăşiţe „substanţiale”, a menţionat Loke într-o conferinţă de presă.