Granițele Maltei rămân deschise și pentru cei care nu s-au vaccinat, însă aceștia vor trebui să se supună unei măsuri anti-COVID care le va strica vacanța.
„Persoanele care ajung în Malta fără a fi în posesia unui certificat de vaccinare vor fi obligate să treacă printr-o perioadă de carantină”, a anunțat guvernul maltez marți.
Malta ar fi fost prima ţară din Uniunea Europeană care și-ar fi închis frontierele pentru călătorii nevaccinaţi, în contextul creşterii numărului de cazuri de coronavirus, dacă măsura ar fi fost aplicată.
Duminică, un oficial francez a atras însă atenția că hotărârea „contravine regulilor europene”.
Mica insulă mediteraneană cu 500.000 de locuitori are cea mai mare rată de vaccinare din UE, 79% din populaţia adultă primind deja două doze.
Vezi şi locuri de vizitat în Malta!