Proiectul prevede înăsprirea pedepselor pentru cei care chinuie sau ucid animalele. Cei care le maltratează ar putea fi condamnați, astfel, la o pedeapsă cu închisoarea de până la doi ani.
Proiectul dezbătut de senatori prevede și amenzi cuprinse între 1.000 și 5.000 de lei, muncă în folosul comunității într-un adăpost, precum și interdicția de a mai deține un animal de companie pentru o perioadă cuprinsă între 5 și 10 ani, conform Digi 24.
Poiectul a fost depus la Senat în luna martie, iar în forma inițială cuprindea pedepse mult mai aspre, de până la 10 ani de închisoare.
Conform senatorilor UNPR, în fiecare zi sunt semnalate cel puțin cinci cazuri de maltratare a animalelor.
Votul asupra proiectului va fi dat săptămâna viitoare, iar deputații vor decide adoptarea sa.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
Doi candidaţi la prezidenţiale solicită Curţii Constituţionale anularea alegerilor din primul tur
Viva.ro
Elena Lasconi a spus cu ce se ocupă soțul ei și ce salariu primește pe lună. Detaliile care nu se știau înainte de primul tur
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
FANATIK.RO
Ion Țiriac a fost detronat! Forbes a dezvăluit cine este noul lider în topul celor mai bogați români
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Elle.ro
Ce este naturopatia, practica controversată promovată de Cristela, soția lui Călin Georgescu, și de ce ridică foarte multe semne de întrebare
Unica.ro
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Observatornews.ro
Un influencer de pe TikTok care l-a susţinut pe Georgescu regretă decizia: "Am fost un prost. Am fost folosit precum un câine"
HOROSCOP
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor