Comentează- „Mama a murit în 1981 pentru că a vrut să avorteze acasă, încă o dată. De data asta încercase cu leandru și s-a otrăvit de tot”, a povestit Edwina Crăciun, o femeie în vârstă de 42 de ani, într-un interviu realizat pentru proiectul jurnalistic Jurnalul Decretului anul trecut.
- „Obsesia tinereții noastre a fost să nu rămâi gravidă. Cred că asta era mai important decât dacă terminai facultatea”, a spus Ioana Luțescu, medic ginecolog în sistemul privat, care a lucrat o vreme și la Spitalul Județean Constanța.
Reluăm câteva dintre principalele descoperiri ale articolelor din această serie jurnalistică, după decizia Curții Supreme din SUA, care a anulat hotărârea istorică Roe vs Wade, în vigoare din 1973. Dreptul la avort nu mai este protejat constituțional. În consecință, decizia atrage interdicții sau restricții în aproximativ jumătate din cele 50 de state americane.
Aproape o treime din spitalele publice din România refuză să facă avorturi la cerere
Primul material din seria Jurnalul Decretului a arătat că 90% din spitalele județene și municipale din România nu au proceduri sau decizii scrise referitoare la avortul la cerere. Cum se traduce asta – serviciul e legal, dar regula practică e simplă și brutală: dacă vor medicii, fac; dacă nu vor, nu fac.
Teoretic, întreruperea voluntară a sarcinii este legală și se oferă în sistemul sanitar public din România. Practic, aproape o treime din spitalele publice – județene, municipale sau maternități – din țară resping solicitările de a efectua avorturi la cerere.
În România există chiar medici ginecologi care cred că avortul este interzis prin lege. Un astfel de exemplu a fost descoperit de jurnaliști la Secția de Obstetrică-Ginecologie a Spitalului Municipal din Fălticeni.
„Ce treabă aveți cu privatul meu?”
Refuzate de spitalele de stat, femeile care vor să facă întrerupere de sarcină sunt direcționate către clinici și cabinete particulare, arată al doilea material din seria Jurnalul Decretului. Nu de puține ori, solicitantele dau la privat peste aceiași doctori care refuză prestarea serviciului medical în sectorul public.
Simbioza public-privat a devenit în ultimii ani atât de puternică, încât, în 2020, aproape un avort la cerere din două realizate în România a fost făcut într-un cabinet particular.
Rețeaua de influență care se asigură că educația sexuală nu ajunge în școli
Un alt material din serie arată cum acționează rețeaua de influență care se asigură că educația sexuală nu ajunge în școli.
Articolul explică și ce au în comun o parte dintre parlamentarii care acționează pentru limitarea educației sexuale în școli. „Primul lucru este aversiunea față de ideile pe care le asociază, la grămadă, curentului progresist: avortul la cerere, drepturile reproductive, drepturile minorităților sexuale și, în general, politicile și serviciile de sănătate sexuală. Această aversiune a fost exprimată permanent, fie de la tribuna Parlamentului, fie pe rețelele sociale, arată o documentare extinsă întreprinsă de colectivul Jurnalul Decretului”.
„Copilul nu aparține mamei”
În epoca Decretului 770, femeia era datoare să facă copii, arată un alt articol din seria Jurnalul Decretului. După ce-și făcea norma de patru sau cinci copii, statul îi permitea, în sfârșit, să facă avort. Altă metodă contraceptivă nu exista.
„Mamele erau date cu spirt pe sâni. Credeau că așa previn infecțiile și că pot controla asta, că ei fac mai bine. Plus că era obsesia asta ca totul să fie steril. Credeau că sterilul ăsta previne infecțiile și complicațiile. Dar infecțiile erau ale spitalului. Luând copilul de lângă mamă, tu îl expui. Dacă îl lași cu mama, îl pui la sân, îl protejezi chiar dacă spitalul are infecții”, a explicat Irina Mateescu, moașă și consultant OMS (Organizația Mondială a Sănătății).
Lagărul de copii
Ca urmare a lipsei de acces la servicii de avort, s-au născut zeci de mii de copii nedoriți care au ajuns în instituții ale statului. O parte dintre aceștia, care aveau și dizabilități, erau considerați „nerecuperabili” și trimiși în cămine-spital, instituții de tip lagăr.
În căminele-spital, rata mortalității era uriașă. La căminul din Cighid, județul Bihor, de exemplu, unde erau internați, în medie, 100 de copii, în 1988 au fost 54 de decese. În 1989 au fost 52 de decese, arată datele colectate de cercetătoarea Luciana Jinga.
Unii copii părăsiți în spitale rămâneau acolo luni, uneori ani, deși nu aveau o problemă medicală. Șederile prelungite în spital ale copiilor abandonați, unii fără niciun fel de problemă medicală, au continuat și la începutul anilor 90.
Și la Nicorești, un cămin-spital din Galați, copiii cu dizabilități erau duși să moară. Ciprian a fost unul dintre cei care au scăpat de acolo, datorită încăpățânării și iubirii mamei lui, Ioana Bălan.
„Mureau pe capete”
Un medic ginecolog care a realizat înainte de 1989 peste o sută de avorturi ilegale a acceptat să vorbească pentru Jurnalul Decretului despre femeile pe care le-a văzut întinse pe mesele lor de bucătărie, așteptând cu disperare să fie chiuretate clandestin.
Gardienii decretului
Zeci de mii de milițieni, magistrați și securiști au constituit rețeaua operativă a represiunii împotriva avorturilor. Ei au fost gardienii decretului. „Dacă ne spui cine ți-a făcut, îi dăm voie să-ți salveze viața, dacă nu, te lăsăm să mori”.
Un alt articol din seria Jurnalul Decretului analizează documente ale Securității care, alături de mărturii ale doctorilor, dezvăluie cum funcționa această lume ascunsă.
Viața noastră sexuală a fost un calvar
Pentru multe femei, sexul a fost o traumă în perioada comunistă.
„Ideea pe care noi o aveam despre viața sexuală se lega mai degrabă de teamă și teroare. Sigur că era vorba, într-un anumit fel, și de plăcere, dar era o plăcere care avea consecințe de iad”, explică profesoara Mihaela Miroiu într-un articol din Jurnalul Decretului.
Unele femei au ales să rămână abstinente toată viața, de frica de a mai trece printr-un încă un avort clandestin.
Multe dintre aceste frici și traume au fost rostogolite generației următoare.
Cum a fost înființat Ministerul Familiei
Există o legătură între cei care formulează politici pronataliste și cei care acționează împotriva introducerii educației sexuale în școli. Inspirat după model maghiar, Ministerul Familiei de la București pare a fi rezultatul unor astfel de legături, arată ultimul articol al proiectului editorial.
Ministerul român al natalității este croit după modelul unei grupări care militează pentru ideea că „fiecare copil este o santinelă”.
***
Jurnalul Decretului a strâns laolaltă un colectiv de presă format din Vlad Stoicescu și Diana Oncioiu (Dela0.ro), Diana Meseșan (Libertatea) și Octavian Coman (jurnalist freelancer). Cei patru au documentat împreună o serie de 12 articole de profunzime despre istoria, prezentul și viitorul acordării sau interzicerii serviciilor de avort la cerere în România.