Artista a fost detubată experimental sâmbătă, iar de atunci respiră doar cu ajutorul unei măşti de oxigen. “Medicii fac experimente uşoare în ceea ce o priveşte, însă acestea nu îi pun viaţa în pericol”, a declarat dr. Bogdan Popescu, purtătorul de cuvânt al Spitalului Universitar, unde e internată Amelia. Paula Antoniu, mama solistei, e foarte optimistă: “Îşi revine! Boala ei sunt dansul şi muzica”. În aceeaşi unitate medicală se mai află internată Alice Roxana Preda, contaminată şi ea cu microbii din spitalul CF2. Medicii sunt însă rezervaţi în privinţa şanselor ei de supravieţuire.

M4382-247239-amaliaantoniu1.jpgaternitatea «groazei», închisă

Surprinzător, a mai apărut o a treia pacientă care a fost operată în acelaşi loc ca şi celelalte două femei şi care acum e internată la Spitalul Floreasca. Ancheta privind cazurile de infecţie înregistrate la “Spitalul Groazei” va fi gata săptămâna aceasta. Autorităţile au pus lacătul abia ieri pe uşile maternităţii de la CF2. Aici nu se mai face nici o internare, iar pacientele aflate în spital au fost transferate la alte unităţi.

Bacteriile de la CF2, extrem de periculoase

Analizele probelor biologice de la pacientele ajunse în stare critică la Spitalul Universitar arată că acestea s-au infectat cu bacili gram negativi la CF 2. Această clasă de microorganisme include microbi precum Klebsiella sau bacilul pioceanic. “Sunt germeni frecvenţi în infecţiile intraspitaliceşti, care pot provoca infecţii grave”, ne-a declarat dr. Lambru Katia, medic epidemiolog la Spitalul Universitar.

Ștefan Mandachi regretă că l-a susținut, l-a promovat pe TikTok și l-a votat pe Călin Georgescu: „Nu am verificat” | VIDEO
Recomandări
Ștefan Mandachi regretă că l-a susținut, l-a promovat pe TikTok și l-a votat pe Călin Georgescu: „Nu am verificat” | VIDEO

4382-247258-sorinoprescutifetz1.jpg«Se dărâmă spitalul sau i se dă foc»

Primarul Sorin Oprescu (foto) ne-a declarat că dacă spitalul este infectat cu bacili rezistenţi la soluţiile dezinfectante, trebuie luate măsuri drastice. “Se dărâmă spitalul sau se i dă foc, se sterilizează locul şi se construieşte o nouă instituţie medicală după 15 ani”, ne-a declarat, ieri, edilul-şef.

Citeşte şi „Prim-solista de la Operetă a fost reconectată la aparate”

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cabinetul israelian a fost de acord cu încetarea focului în Liban. Când întră în vigoare armistițiul
Știrileprotv.ro
Cabinetul israelian a fost de acord cu încetarea focului în Liban. Când întră în vigoare armistițiul
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Viva.ro
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Trei zodii care se vor bucura de abundență financiară. Vor avea parte de noroc și vor face schimbări importante până la finalul anului
FANATIK.RO
Trei zodii care se vor bucura de abundență financiară. Vor avea parte de noroc și vor face schimbări importante până la finalul anului
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Unica.ro
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Încă o lovitură pentru românii cu credite. Cu cât creşte rata la un împrumut de 350.000 de lei, luat pe 30 de ani
Observatornews.ro
Încă o lovitură pentru românii cu credite. Cu cât creşte rata la un împrumut de 350.000 de lei, luat pe 30 de ani
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor
HOROSCOP
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI