Pe contul de Instagram, Ana Baniciu a anunțat cu mare durere în suflet că mama ei s-a stins din viață. Fiica lui Mircea Baniciu avea o relație foarte bună cu aceasta și i-a fost alături până în ultima clipă. În ultimele două luni, artista nu și-a lăsat mama nicio secundă singură, timp în care starea de sănătate a Adinei se degrada.

„Adina, mama care și-a dedicat întreaga viață copilei ei, care a sprijinit-o și a trăit pentru un singur om… pentru mine! Am stat în ultimele 2 luni alături de ea, am respirat în același ritm și ne-am spus tot ce era frumos și poate am mai uitat să spunem. Am fost alături de ea până la ultima suflare și am condus-o spre un loc luminat. Mama mea nu pleacă niciodată de lângă mine, ea este cu mine la fiecare pas și mă ghidează! Mama mea sfântă și bună pe care o iubesc infinit mi-a dat ultima și cea mai importanta lecție, lecția vieții și înțelepciunea atunci când vine vorba de moarte!
De mulțumit, am să îți mulțumesc în fiecare zi din viața mea pentru că ai fost, ești și vei fi lângă Ana ta care are planuri mari și care nu o să stea o secundă, o să te facă mândră în continuare, așa cum a făcut-o și până acum! Te iubesc cu toata ființa mea, în fiecare secundă! ♥️”, este mesajul postat de Ana Baniciu pe rețelele de socializare.

Generalul Vasile Milea, „eroul” care a ordonat reprimarea Revoluției la Timișoara. „Sinuciderea a fost practic o încercare de autorănire”
Recomandări
Generalul Vasile Milea, „eroul” care a ordonat reprimarea Revoluției la Timișoara. „Sinuciderea a fost practic o încercare de autorănire”
ana-baniciu-si-mircea-baniciu-1Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

Adina a fost prima soție a lui Mircea Baniciu și din iubirea lor a venit pe lume Ana, care are acum 29 de ani. Pe 19 octombrie 2014, artistul s-a căsătorit cu Alina Nemeș, femeia care i-a dăruit un copil, Victor.

Recent, Ana Baniciu anunța că se pregătește de nuntă, după ce iubitul ei o ceruse în căsătorie. Din păcate, la eveniment artista nu va mai putea să o aibă pe mama ei alături.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Viva.ro
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Libertateapentrufemei.ro
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Fructul care te ajută să te lași de fumat. Înlocuiește gestul de a duce țigara la gură și are beneficii uimitoare pentru organism
FANATIK.RO
Fructul care te ajută să te lași de fumat. Înlocuiește gestul de a duce țigara la gură și are beneficii uimitoare pentru organism
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Fotografie unică cu Mihaela Rădulescu la Revoluție, urcată pe tanc! Cum arăta diva în 1989. 'Eram blondă, tunsă periuță. Voiam să intru în diplomație'. Imagini de colecție / FOTO
Unica.ro
Fotografie unică cu Mihaela Rădulescu la Revoluție, urcată pe tanc! Cum arăta diva în 1989. 'Eram blondă, tunsă periuță. Voiam să intru în diplomație'. Imagini de colecție / FOTO
Suma colosală pe care un om al străzii a primit-o moştenire. A fost atât de fericit încât s-a îmbătat şi i-a uitat într-o gară din Germania
Observatornews.ro
Suma colosală pe care un om al străzii a primit-o moştenire. A fost atât de fericit încât s-a îmbătat şi i-a uitat într-o gară din Germania
Horoscop 22 decembrie 2024. Berbecii sunt dornici de rezultate și asta se vede în tot ce faci, de la cele mai simple gesturi, până la decizii
HOROSCOP
Horoscop 22 decembrie 2024. Berbecii sunt dornici de rezultate și asta se vede în tot ce faci, de la cele mai simple gesturi, până la decizii

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI