Cele două expun produse lucrate de mână la târgurile de Crăciun din București, iar din banii strânși speră să ia cât mai multe cadouri pentru copiii sărmani de care se ocupă Fundația Aura Ion.
În 2014, la câteva luni de la accidentul aviatic în care și-a pierdut viața Aura, sora ei mai mare, Mariana, a decis să înființeze această fundație care se ocupă de cazuri sociale grave. Fundația are filiale în mai multe zone ale țării, dar este activă mai ales în Teleorman, zonă de unde provine familia Ion.
În proiectul „Supereroi prin educație”, fundația a trimis, la începutul acestui an școlar, pachete cu rechizite la peste o mie de copii.
Încă din noiembrie, pe pagina de Facebook a fundației a fost lansată strângerea de fonduri pentru „Cadoul cu zâmbete”. De dragul celor mici de pe „lista magică”, Ioana și-a scos ghemele, și-a pus ochelarii și stă de dimineața până seara la stand, pe un scăunel, croșetând bonete și botoșei, din lână colorată.
Căciulițe, botoșei, steluțe
Lucreția, care studiază arhitectura, a meșterit decorațiuni pentru brad. „Sunt pentru cei mai săraci dintre săraci, anul ăsta am selectat cazurile și am decis că mai bine dăm daruri mai puține, dar mai consistente, acolo unde sunt urgențe”, explică mama Aurei, punând andrelele deoparte.
Căciulițele tricotate de Ioana și steluțele pictate de Lucreția au fost expuse la târgul din Berceni, în clădiri de birouri și într-un mall.
Petrecere pentru 350 de copii
„E obositor, nu avem mulți voluntari, dar merită efortul, nu putem face altfel. Orice ban contează. Mai vindem zilele astea, până duminică. Atunci începe nebunia”, continuă Ioana. „Nebunia, adică împachetăm darurile, îl aducem pe Moșul și facem o petrecere pentru 350 de copii din satele din Teleorman. Să se bucure și ei măcar o zi”.
Dacă doriți să contribuiți la campania Fundației Aura Ion, găsiți detalii pe pagina de Facebook a organizației.
Aura Ion avea 23 de ani când a pierit în accidentul de avion din Munții Apuseni, pe 20 ianuarie 2014. Era ofițer-student în anul V la Institutul Medico-Militar din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila”.