Și cum nu ar fi fost de ajuns, duminică, 4 noiembrie, aceasta a trebuit să meargă la morga din Pitești, pentru a ridica trupul băiețelului său, care abia împlinise trei ani. Acolo s-a întâlnit și cu socrii săi, care au ridicat corpul neînsuflețit al fostului ei soț, informează Observator TV.

Femeia este încă în stare de șoc, după pierderea copilului, și primește consiliere de specialitate. Iată ce spune psihologul Libertatea, despre poliţistul din Pitești care şi-a ucis copilul apoi s-a sinucis: „Fie a vrut să îşi pedepsească soţia, fie nu ştia ce face”.

Polițistul Marius Franțescu, care era fiul consilierului local de la PNL (Partidul Național Liberal) Mioveni, Costel Franțescu, se afla în plin proces de divorț, iar acesta nu a suportat despărțirea de soția sa, Alina (Lăudatu – nume de fată), și ea tot polițistă, care este și mama copilului.

Acesta a fost și motivul gestului său, care i-a șocat pe cunoscuți și nu numai. Dar ceea ce a dus la depresia bărbatului este faptul că femeia începuse deja o nouă relație cu un coleg de serviciu, și astfel a vrut să se răzbune pe ea.

ANALIZĂ Scenariile pentru noul Guvern după suceala PSD în doar 16 ore
Recomandări
ANALIZĂ Scenariile pentru noul Guvern după suceala PSD în doar 16 ore

Află ce au găsit anchetatorii în casa polițistului care și-a ucis copilul de 3 ani, dar și cum și-a pregătit polițistul din Pitești copilul, înainte de a-l omorî cu un glonț în tâmplă.

Familia copilului de 3 ani ucis de tată, la morga din PiteștiIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

  • FOTO – Observator TV

CITEȘTE ȘI… Horațiu Mălăele, destăinuiri în revista VIVA! „Am intrat într-un nămol cu implicații politice, după care a urmat exmatricularea”


 

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Gestul făcut de George Burcea, după ce s-au încheiat toate procesele cu Andreea Bălan și s-au întâlnit la serbarea fiicei lor, Ella. Cum s-au fotografiat și ce a urmat după eveniment
Viva.ro
Gestul făcut de George Burcea, după ce s-au încheiat toate procesele cu Andreea Bălan și s-au întâlnit la serbarea fiicei lor, Ella. Cum s-au fotografiat și ce a urmat după eveniment
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Zodiile care vor avea un weekend de nota 10. Patru nativi vor avea cel mai mare noroc
FANATIK.RO
Zodiile care vor avea un weekend de nota 10. Patru nativi vor avea cel mai mare noroc
Radu Vâlcan, mesaj de dragoste pentru soția lui, Adela Popescu. Ce i-a transmis prezentatorul TV: "Eu înnebunesc aici..." FOTO
Elle.ro
Radu Vâlcan, mesaj de dragoste pentru soția lui, Adela Popescu. Ce i-a transmis prezentatorul TV: "Eu înnebunesc aici..." FOTO
O celebră prezentatoare TV a murit la doar 28 de ani. Colegii Anei au anunțat decesul ei într-o transmisiune live emoționantă
Unica.ro
O celebră prezentatoare TV a murit la doar 28 de ani. Colegii Anei au anunțat decesul ei într-o transmisiune live emoționantă
EXPERIMENT: drumul de 6 km din Bucureşti care a ajuns să dureze 2 ore, de Sărbători
Observatornews.ro
EXPERIMENT: drumul de 6 km din Bucureşti care a ajuns să dureze 2 ore, de Sărbători
Horoscop 20 decembrie 2024. Racii vor duce la bun sfârșit anumite inițiative foarte curajoase, cu condiția să fie atenți și la dorințele celorlalți
HOROSCOP
Horoscop 20 decembrie 2024. Racii vor duce la bun sfârșit anumite inițiative foarte curajoase, cu condiția să fie atenți și la dorințele celorlalți

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI