Alexandru Cobzaru, bărbatul care şi-a agresat nepotul, a fost arestat pentru 30 de zile, iar mama copilului agresat, Monica Szabo, susţine că acesta nu e la prima ieşire violentă.
„L-am sunat azi dimineaţă şi l-am înrebat pe copil ce-l doare. A zis că spatele și nu-și aduce aminte nimic. A venit copilul meu bătut… am zis, hai, că l-a lovit, nu am avut treabă cu el (cu agresorul, n.r.), i-am zis nu mai lovi copiii mei, dar acum s-a ajuns prea departe. Nu-i prima dată”, a declarat femeia.
Bărbatul l-a agresat pe copilul de 13 ani după ce acesta din urmă l-ar fi lovit pe fiul său vitreg în vârstă de 7 ani, conform surselor citate de Ziare.com.
„A spus că era furios pentru că băiatul l-a lovit pe copilul lui destul de violent. A mai spus că sub imperiul furiei şi-a pierdut cumpătul. Erau niște conflicte mai vechi între cei doi copii”, a declarat o sursă apropiată anchetei. Potrivit sursei, agresorul a regretat fapta şi a început să plângă, spunând că „este mereu furios şi vrea să meargă la un psihiatru”.
Peste 37.000 de români cer închisoare pe viaţă pentru agresor
Un număr de 37.118 persoane au semnat luni, 8 februarie, până la ora 22.00, petiţia „Închisoare pe viață pentru bărbatul care a dat de pământ cu un copil la Hunedoara.”
„Cerem pedeapsa maximă, închisoare pe viață. Să fie condamnat pe viață încă din primă instanță, întrucât fapta comisă nu are nici o scuză!”, se arată în petiţia semnată de zeci de mii de români.
Băiatul de 13 ani care a fost trântit violent de pământ într-un parc din Hunedoara, duminică după-amiază, a suferit o fractură la cap.