Colegiul Medicilor a transmis poziția instituției în cazul copilului de 1 an şi 10 luni care a murit la Sanador, după o operaţie. Concluzia anchetei arată că medicii sunt vinovați pentru că au monitorizat insuficient parametrii vitali postoperator însă singura sancțiune a fost un vot de blam
„E o mizerie decizia Colegiului Medicilor. Am spus în nenumărate rânduri că nu am încredere în această instiuție din care principalul vinovat, dr. Bălănescu, cred că face parte sau soțul ei face parte. Fac parte din toate comisiile posibile și imposibile. Colegiul Medicilor demonstrează încă o dată că e o instituție inutilă în societatea românească, demonstrează că e diletant. Votul de blam e o sancțiune care privește imaginea, noi operăm aici cu imagini, nu operăm cu vieților oamenilor. Nu știu ce ar fi trebuit să facă mai mult echipa de medici care mi-a omorât copilul ca să își piardă dreptul de liberă practică, mă întreb”, a spus mama băiețelului, Andreea Duță, la Digi24.
În ceea ce privește dosarul penal, ea a spus că „sper să nu fiu nevoită să îmi fac singură dreptate, deocamdată aștept legea să facă dreptate, dar probabil că va veni un moment în care n-am să mai aștept”.
Despre faptul că nu s-a făcut referire la concluzia Institutului de Medicină Legală, în urma căreia s-a stabilit că bebelușul a murit din cauza unui vas de sânge atins în timpul operației, ceea ce a provocat hemoragia internă, femeia a spus că „este protejată doamna Bălănescu”. „Sunt protejați medicii de către Colegiul Medicilor, care nu ar trebuie să mai existe, nu-și găsește sensul, e o gaură neagră în care se mușamalizează toate cazurile, în care pacienții au de pierdut întotdeauna”, a completat mama bebelușului mort la Sanador.
Citește și:
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro