Potrivit procurorului Marcian Aldea de la Parchetul de pe lângă Tribunalul pentru Minori şi Familie (TMF) Braşov, femeia a declarat anchetatorilor că şi-a ucis copilul pentru a-l oferi jertfă lui Dumnezeu.
Declaraţia uluitoare a femeii care şi-a decapitat bebeluşul: «Nu mi-a făcut nimic îngeraşul, nu m-a supărat» | FOTO&VIDEO
„Pe perioada anchetei, femeia a invocat versete biblice din Vechiul Testament care spun că „dacă îl iubeşti pe Dumnezeu, iubeşte-l pe aproapele tău şi oferă-l jerfă”, a afirmat, sâmbătă, procurorul.
Cadavrul secţionat al bebeluşului a fost găsit, în pungi de rafie, într-o cameră nelocuită din imobilul în care stăteau, încăpere unde îşi depozitau lucruri de care nu mai aveau nevoie. Se pare că micuţul a fost ciopârţit cu un satâr şi a fost lovit în partea cervicală atât cu partea ascuţită, cât şi cu partea contondentă.
Monica Iudeanu va fi examinată şi de un medic psihiatru, iar în funcţie de rezultatul examinării se va stabili dacă femeia a acţionat cu discernământ sau nu.