Mama Elodiei s-a declarat complet nemulţumit de sentinţa dată după schimbarea încadrării juridice din omor în lovituri cauzatoare de moarte.
„Mi-a omorât fiica şi i-a batjocorit cadavrul. Merita o pedeapsă mult mai mare. Mi-am pierdut copilul din cauza lui. A fost totul premeditat, merita o pedeapsă pe viaţă sau cel puțin 25 de ani de închisoare, deşi şi o astfel de sentinţă ar fi fost prea blândă pentru ce a făcut. Sunt sigură că orice părinte ar gândi la fel ca mine. A vrut să o omoare cu două-trei zile înainte, dar nu i-a reuşit. Mă întreb, de ce s-a schimbat încadrarea juridică din omor calificat în lovituri cauzatoare de moarte? A recunoscut el că a lovit-o?”, a declarat mama Elodiei.