Pe 1 august Anda Dănăilă urma să împlinească să împlinească 22 de ani și să se pregătească de nuntă. O cursă ilegală de mașini între doi interlopi din orașul Darabani (Botoșani), produsă în urmă cu o săptămână, i-a curmat viața după ce una dintre mașinile angrenate în această întrecere a derapat și a lovit mașina condusă de Anda, în care se afla și fratele ei mai mic. Impactul a fost foarte violent, încât amândoi au rămas încarcerați, iar medicii nu i-au mai putut salva decât pe fratele fetei. Anda a murit la scurt timp, în vreme ce șoferii celor două mașini care se întreceau au scăpat nevătămați. Din cercetări s-a stabilit că vinovați de tragedie se fac Florin Stănescu și Emil Bujor, doi interlopi locali care au mai avut probleme cu poliția. Bujor a fost reținut preventiv chiar anul trecut  pentru constituirea unui grup infracțional organizat și contrabandă de țigări.

Accident în urma unui pariu

Procurorii au cerut arestarea celor doi bărbați, iar judecătorii au admis cererea sub acuzația de omor din culpă. La scurt timp de la înmormântarea Andei, părinții fetei au fost intimidați de apropiații celor doi interlopi.

”Mama Andei a fost amenințată cu moartea și acum umblă cu un cuțit după ea. Mimi (n.r. Emil) are o gașcă de băieți care ar face moarte de om pentru el. Pe lângă teama asta, femeia se gândește că fiul ei nu va mai putea merge, pentru că medicii spun că starea picioarelor este foarte gravă”, ne-a declarat o sursă apropiată familiei.

La volanul mașinii care a lovit-o pe Anda se afla Florin Stănescu, care urcase băut la volan după ce a făcut un pariu cu Emil Bujor.

 
 

Urmărește-ne pe Google News