Inițial, femeia a fost reținută pentru 24 de ore de către polițiștii orașului Voluntari, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie și rele tratamente aplicate minorilor.

Totul după ce, pe 11 noiembrie, în jurul orei 9:23, Inspectoratul de Poliție Ilfov a fost sesizat privind găsirea pe stradă a unei fetițe în vârstă de 9 ani, care prezenta urme de violență fizică în zona capului.


Polițiștii au reținut-o, vineri, pe mama fetiței de 9 ani care a fost găsită, ieri, pe stradă de o vecină rătăcind singură pe străzi și cu multiple răni pe corp. Minora a fost preluată de reprezentanții D.G.A.S.P.C. Ilfov și instituționalizată într-un centru de specialitate.

„În urma probatoriului administrat, femeia, în vârstă de 31 de ani, a fost reținută pentru 24 de ore de către polițiștii orașului Voluntari, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie și rele tratamente aplicate minorilor, iar ulterior a fost prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, cu propuneri legale”, se arată în comunicatul IPJ Ilfov remis, vineri, ziarului Libertatea.

Mama fetiței de 9 ani va fi trimisă azi în fața judecătorilor, au mai transmis polițiștii.

Ieri, fetița a fost găsită rătăcind pe străzile din Voluntari de o vecină. Femeia a văzut că fetița avea mai multe răni și a sunat de urgență la poliție.

Victima a fost transportată imediat de un echipaj medical la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

„Polițiștii din Voluntari s-au deplasat la unitatea medicală din București unde minora a fost transportată, pentru efectuarea activităților specifice din competență”, a transmis IPJ Ilfov.

Minora a fost preluată joi de reprezentanții DGASPC Ilfov și instituționalizată într-un centru de specialitate.

 
 

Urmărește-ne pe Google News