Comentează„Am supraviețuit cu adevărat iadului de pe pământ”, a povestit Anna, profesoară de franceză, care a devenit mamă pentru prima oară pe 28 octombrie, când s-a născut micul Slava. Cu două luni înainte de invazie, soțul ei s-a angajat la Azovstal.
„Nu am mai putut alăpta din cauza stresului și a malnutriției”
„În dimineața zilei de 24 februarie, am citit o postare pe Facebook a unuia dintre prietenii mei, cum că Putin ar fi atacat Ucraina. Sincer, nu credeam că vorbește serios, de fapt, războiul nostru durează de opt ani”, spune femeia.
Imediat și-a dat seama că situația este foarte gravă. Începuseră bombardamentele. Obuzele rusești au început să cadă și a decis să meargă la adăpostul antibombe de pe teritoriul Azovstal.
„Ne-am gândit că mergem pentru maximum o săptămână, așa că am luat doar câteva lucruri cu noi pentru Sviatoslav, un cărucior, câteva haine, niște scutece. Pe atunci încă alăptam, dar din cauza stresului și a malnutriției, laptele a dispărut rapid”.
În buncăr erau 75 de oameni, inclusiv 17 copii, „Sviatoslav al meu era cel mai mic”, povestește femeia.
Înăuntru nu era electricitate, așa că era folosit un generator. Din cauza bombardamentelor, generatorul se oprea: „Încercam să economisim combustibil. Îi pregăteam mâncarea lui Slava la lumina lumânărilor”.
„E bine că a fost o asistentă printre noi. Când ne-a lovit o bombă de trei tone, erau mulți răniți, iar ea a ajutat. Aveam propria noastră groază în interiorul buncărului, dar la suprafață era și mai rău”, mai spune Anna.
„Bombele cădeau dimineața, la prânz și seara. Au fost și opt obuze pe zi”, explică ea.
Când a rămas fără lapte praf, Slava a fost hrănit cu un amestec de griș cu zahăr, iar luptătorii care apărau combinatul și-au oferit porțiilor lor de mâncare.
„Măi rău decât un film de groază”
Femeia povestește că oamenii au rămas fără mâncare și de stres „au început să-și piardă dinții, părul, au pierdut mult în greutate”.
Cel mai greu a fost când s-a încercat evacuarea Annei și a fiului ei. De trei ori, operațiunea a fost anulată în ultimul moment. Dintr-odată cădeau mine în apropiere.
Potrivit Annei, rușii au tras în mod deliberat în mod repetat în autobuzele de evacuare: „Speranța de a ieși în viață aproape că dispăruse. Dar am crezut și am așteptat, pentru că nu am vrut să mergem în Rusia”.
Pe 30 aprilie, civililor li s-au dat 10 minute să fie gata: „Mi-au spus să găsesc niște măști, pentru că era mult praf pe unde mergem, iar autobuzul nu avea ferestre sau uși. Este nerealist de descris. E mai rău decât un film de groază”.
Au fost preluați de forțele ruse și duși în satul Bezimene, într-o tabără de filtrare.
„Ne-au ordonat să ne dezbrăcăm complet, ne-au cerut să explicăm semnificația tatuajelor, ne-au verificat telefoanele, ne-au luat amprente”, mărturisește încercata mamă.
Prima primăvară pentru Slava
După inspecție, ei au fost duși la Dmitrivka, unde au petrecut noaptea într-o școală. „Abia pe 3 mai am ajuns la Zaporojie. Acești ticăloși încercau în mod deliberat să ne facă să mergem în teritoriile ocupate de ruși”.
După două luni la Azovstal, Anna și Slava au ajuns în siguranță la Zaporojie.
„Primele cuvinte pe care i le-am spus copilului meu au fost: «Uite, fiule, iarbă, flori, soare». Am călcat iarba, am mirosit florile, am fost alintați de soare. Acum suntem fără adăpost, ne-am pierdut casa, viața liniștită. Dar trebuie să trăim, oricât de greu ar fi”.
La Zaporojie a venit primăvara.
Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina