O fetiță de doar 12 ani din localitatea constănţeană Horia a născut, zilele trecute, la Spitalul de Urgenţă.
Mama fetei a fost cea care a sesizat poliția deupă ce fiica ei de 12 ani a plecat de acasă, din localitatea constănțeană Horia, și s-ar fi mutat la iubitul ei, un băiat de 15 ani din Crucea.
Ancheta a scos la iveală faptul că fata era însărcinată, iar zilele trecute a dat naștere unui copil. Din păcate, micuțul nu a supravițuit. Potrivit Reporterntv, medicii spun că este foarte dificil ca un copil să poată duce sarcina nouă luni, iar în cele mai multe cazuri bebelușii se nasc prematur.
Polițiștii constănțeni, dar și Direcția Generală pentru Protecția Copilului fac anchete în acest caz, pentru a afla care este situația celor doi minori care au devenit părinți.
La 13 ani, e deja gravidă și măritată
Cu un caz asemănător se confruntă și autoritățile din Gorj, care au descoperit o fetiță de 13 ani, din localitatea Pişteştii din Deal, gravidă în luna a 9-a și care urmează să nască. Aceasta a fost dusă marți seara la Spitalul Județean de Urgență Târgu-Jiu, cu o ambulanţă, după ce intrase în travaliu.
Alarma s-a dovedit a fi falsă, așa că rudele au luat-o acasă și spun că abia așteaptă ca micuța să aducă pe lume copilul. Se pare că fata, care e căsătorită după legea romilor, locuiește cu soțul ei, în vârstă de 17 ani și cu familia acestuia, după ce părinții ei au plecat să lucreze în Norvegia.
”Nu este bine pregătită la 13 ani să devină mamă, orice ai zice. Prima menstruație, deci menarha cum o numim noi, vine la 11 ani. Deci ea este la termen cu sarcina și asta înseamnă că și-a început viața sexuală de cel puțin un an de zile. Nu este normal. Va naște pe cale naturală, fătul este sănătos și bine dezvoltat. Fetița este sănătoasă, numai că este un copil care va naște un copil și nu este normal”, a spus medicul Gheorghe Pătrășcoiu, medicul șef de la Ginecologie.
Polițiștii s-au sesizat și ei în acest caz, iar viitorul tătic va fi audiat, în timp ce reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Gorj au anunțat că vor monitoriza familia și îi vor acorda asistență psihologică fetei.