Prezent, luni seara, la emisiune Naşul, realizată de Radu Moraru şi difuzată de postul B1, preşedintele României a precizat că pensiile militarilor ieşiţi din câmpul muncii înainte de 1989 sunt mici.

“Vă rog să mă credeţi, că vă spune un fiu de colonel în rezervă – Dumnezeu să-l ierte -, a cărui mamă a optat pentru pensia militară. Este 750 de lei pensia unui colonel care a activat înainte de 1989. Sper să nu scadă, vedem când vine legea la promulgare”, a spus şeful statului.

Potrivit acestuia, ofiţerii care au activat doar înainte de 1989 nu beneficiază de un venit mare, pensiile ridicate fiind ale celor care au trecut în rezervă recent, la care s-au calculat anumite sporuri.

Nu şi-a terminat analizele medicale

Legat de starea sa de sănătate preşedintele a declarat că ar fi bucuros să facă publice rezultatele controlului medical însă acesta nu este terminat: “O să vă fac o mărturisire, Spitalul Militar are RMN-ul defect, şi până îi vin piesele nu pot termina vizita medicală, începută în februarie”.

Întrebat de ce nu se duce în altă parte pentru investigaţia RMN, Băsescu a spus că, dacă s-a stabilit în CSAT că Spitalul Militar este cel la care îşi face analizele periodice, trebuie să îşi încheie investigaţiile în această instituţie. El a comentat râzând afirmaţiile adversarilor politici care susţin că ar fi bolnav: “Când nu te pot bate cu votul, speră să te bată Dumnezeu, să te îmbolnăveşti”.

Urmărește-ne pe Google News