Liudmila Navalnaia, în vârstă de 69 de ani, a primit sâmbătă, 17 februarie, o notă oficială în care se preciza că fiul său a murit în detenție cu o zi înainte, la ora locală 14.17, a anunțat Kira Yarmiș, purtătorul de cuvânt al lui Navalnîi.
Ulterior, împreună cu membri ai echipei juridice a opozantului rus, Liudmila Navalnaia a mers în orașul Kharp din regiunea Yamalo-Nenets, unde se află colonia penitenciară în care a fost închis Navalnîi, în zona arctică, la aproximativ 1.900 de kilometri nord-est de Moscova.
Ajunsă acolo la mai puțin de 24 de ore după ce Serviciul Federal Penitenciar al Rusiei a anunțat că Navalnîi s-a simțit rău după o plimbare, a căzut inconștient și în cele din urmă a murit, mama sa a fost informată de oficiali că acesta și-a pierdut viața din cauza „sindromului morții subite”, a declarat Ivan Zhdanov, directorul Fundației Anticorupție a lui Navalnîi. O informație care avea să fie negată mai târziu, de un alt oficial rus.
Tot atunci, angajații închisorii i-au spus femeii că nu au trupul fiului ei pentru că acesta a fost dus în orașul vecin Salekhard, aflat la puțin peste o oră de mers cu mașina, ca parte a anchetei privind decesul. Așa ca mama lui Navalnîi a plecat spre acel oraș.
Trimisă de la penitenciar la morgă, apoi către alt birou
Ajunsă în Salekhard, alături de unul dintre avocații lui Navalnîi, Liudmila Navalnaia a găsit morga închisă. Iar când avocatul a sunat la morgă, i s-a spus că trupul lui Navalnîi nu se află acolo.
Femeia a plecat apoi la biroul Comitetului de Investigații din Salekhard, unde i s-a comunicat că nu a fost stabilită cauza morții lui Aleksei Navalnîi și că familia nu va primi trupul acestuia până când nu vor fi făcute examinări suplimentare, a mai precizat Kira Yarmiș. Autoritățile nu au oferit nicio explicație legată de necesitatea unor examinări suplimentare.
În cele din urmă, mama lui Navalnîi s-a întors la hotelul din orașul Labytnangi, unde era cazată.
Echipa lui Navalnîi acuză, în acest context, că autoritățile ruse încearcă să evite predarea trupului și cere ca acesta „să fie dat imediat familiei sale”.
„Este evident că mint și fac tot ce pot pentru a evita predarea cadavrului”, a scris Kira Yarmiș, pe rețeaua X, după vizita Liudmilei Navalnaia la biroul Comitetului de Investigații.
Navalnîi, în vârstă de 47 de ani, a fost închis în 2021 și ispășea mai multe pedepse care totalizau 30 de ani de închisoare pentru extremism și fraudă, pe care le-a catalogat ca fiind acte de răzbunare politică pentru că a condus opoziția anti-Kremlin.
După ultimul verdict primit, el a declarat că a înțeles că „ispășește o pedeapsă pe viață, care se măsoară în funcție de durata vieții mele sau de durata vieții acestui regim”.