Potrivit referatului procurorilor, publicat de Realitatea Plus, Miruna Pascu a încercat după accidentul de mașină din 19 august al lui Vlad Pascu să o contacteze pe fosta iubită a acestuia, care avea mai multe informații despre consumul de droguri din anturajul tânărului.

„După ce a făcut accidentul mortal de la mare, la sfârșitul lunii august 2023, am primit pe telefonul mobil mai multe mesaje pe WhatsApp de la Miruna Pascu, mama lui Vlad Pascu, prin care aceasta îmi solicita insistent să vorbesc cu ea despre ceva ce are presa și care m-ar expune”, a spus fosta iubită în fața procurorilor, potrivit referatului.

Potrivit referatului, mama lui Vlad Pascu a contactat-o pe tânără pe 27 august, deci la opt zile de la accidentul mortal, când i-a trimis acesteia un „mesaj din care rezulta că în situația în care nu va da curs solicitărilor de întrevedere, va furniza presei informații compromițătoare despre aceasta”.

„În ultimul mesaj din data de 31.08.2023, mi-a spus că, dacă nu voi catadicsi să iau legătura cu ea până luni, o să aibă mai multe materiale de dat la presă despre mine”, a spus tânăra, potrivit referatului procurorilor în care cer arestarea preventivă a femeii.

Mama lui Vlad Pascu a fost reținută joi seară, 14 septembrie, pentru 24 de ore. Judecătorii de la Tribunalul București vor decide astăzi, 15 septembrie, dacă Miruna Pascu va fi sau nu arestată pentru 30 de zile. Vlad Pascu este deja arestat preventiv după accidentul de mașină din 19 august de lângă stațiunea 2 Mai, când a omorât doi tineri, fiind sub influența drogurilor.

 
 

Urmărește-ne pe Google News