Mama măicuței Irina are și astăzi lacrimi în ochi când își amintește de chinurile în care i-a murit fata. Nu are puterea să-l ierte pe torționarul ei și consideră că faptul că azi acesta este în libertate este o nedreptate.
„Să vină să mă ia, să mă duc la Tanacu să aprind o lumânare Irinei acolo unde a murit, în chinuri grele, că-i fata mea şi a murit acolo la el. (…) Să vină la mine, să-l iert eu, nu legea, că legea-i făţarnică”, spune, îndurerată, mama Irinei, în excluzivitate pentru Realitatea TV.
„Acum, Dumnezeu… are şi el un Dumnezeu, ce dacă-i popă, el se urcă îm maşină şi zice ‘Doamne, ajută!’ în loc să zică ‘Doamne, ce-am făcut? Am făcut un păcat, am schingiuit un copil pe cruce, fără mâncare, fără apă, şi legat la gură să nu ţipe’, aşa trebuie să gândească el. Dacă a zis că-i bolnavă, trebuia să-i dea drumul şi s-o lase acasă. Era fată, o îngrijea mă-sa, dar aşa dacă el o schingiuit-o ca pe Iisus Hristos”, adaugă tatăl.