Accidentul a avut loc sâmbătă de dimineață, când s-a primit o alertă la numărul de urgență 112. „În această dimineaţă, ISU Galați a fost alertat prin Dispeceratul 112 despre un accident rutier la ieșire din Piscu, dinspre Tecuci. Conducătorul unui autoturism, o femeie care probabil a adormit la volan, a pierdut direcția de mers şi a intrat într-un autotren”, a transmis ISU Galaţi.

„Din verificările efectuate de polițiștii Serviciului Rutier Galați, s-a stabilit faptul că o femeie în vârstă de 50 de ani, domiciliată în municipiul Galați, în timp ce conducea un autoturism pe DN 25, având direcția de deplasare dinspre municipiul Tecuci, în zona kilometrului 46, ar fi pătruns pe sensul opus de mers unde ar fi intrat în coliziune cu o autoutilitară prevăzută cu semiremorcă (TIR), care era condusă de un bărbat, de 34 de ani, din localitatea Roman, județul Neamț.

În urma impactului, pasagera aflată pe bancheta dreapta față, o femeie în vârstă de 72 de ani, a decedat, iar conducătoarea auto a rămas încarcerată.

Bărbatul de 34 de ani deține permis de conducere valabil, iar la testarea alcooltest rezultatul a fost negativ”, a transmis IPJ Galați.

Șoferița rănită are multiple traumatisme grave, starea sa fiind critică. Pentru moment, a fost stabilizată în Unitatea de Primiri Urgențe din Galați, însă leziunile suferite în urma impactului violent sunt severe. Se fac eforturi pentru menținerea sa în viață.

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.

 
 

Urmărește-ne pe Google News