Floarea a lucrat o viaţă alături de soţul ei, Dumitru, însă de câţiva ani a rămas văduvă. Acum, pentru a-şi câştiga traiul, merge la târguri ca să vândă încălţările pe care le face. A rămas singura opincăreasă de pe Valea Şomeşului, revoluţia industrială în domeniul încălţămintei reducând activitatea meşteşugarilor.
Bătrânii satului spun că opincile lor erau făcute pe vremuri de Dumitru Cosmi şi, cu toate că mai erau vreo 30 de opincari în zonă, erau cele mai bune.
Zice că are o pensie «de necaz»
După ce Dumitru a trecut la cele veşnice, soţia a preluat întreaga activitate: “Bărbatul meu făcea opinci şi m-o învăţat şi pe mine să fac. Cât au fost căutate, a mers bine treaba, stăteau oamenii la coadă pentru ele. Dar vremurile s-au schimbat…”
Pentru o pereche de opinci, cere între 10 şi 20 de lei, în funcţie de mărime.
“Am o pensie de necaz şi din opinci mai fac un leu. Nu fac bani mulţi, dar merită. Îmi place să merg la târguri. Acolo mai stau şi eu şi îmi trag sufletul, stau la poveşti şi mai aflu una, alta”, ne-a mărturisit bătrâna.
Cea mai mare tristeţe a sa este că opincăria se va pierde, pentru că nimeni nu mai vrea să facă astfel de încălţăminte.
“Vând tot mai puţin, dar nu mă las. Asta o să fac până o să închid ochii!”, ne-a mai spus femeia.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro