Că ați plătit la început nemțește sau fiecare pe rând, vine un moment cheie în orice relație atunci când banii încep să se pună la comun. Motiv de bucurie, pentru că dintr-o dată veniturile se îngroașă serios, dar și de emoție, oare cum vom face acum cu banii? Cât are fiecare dreptul să cheltuiască? Care sunt cheltuielile comune, dar cele individuale?

Într-o relație serioasă lucrurile acestea nu ar trebui să afecteze. Cine se ocupă de bugetul familiei? Cine plătește facturile, cine face cumpărăturile, cine plătește întreținerea?

Cel care se pricepe mai bine la cifre, cel care are mai mult timp? Cine? Corect ar fi ca aceste responsabilități să se împartă. Ca într-o companie. Are familia nevoie de un manager? Da. Familia e ca o companie. Iar noi suntem managerii. Dar ce trebuie să facem ca lucrurile să meargă bine, iar la sfârșitul lunii să fim pe plus?

Oamenii specializați în relații bune și de lungă durată de la BCR au găsit un set de mici reguli de care managerii familiei să țină cont:
Trebuie să ne planificăm bugetul, cu venituri și cheltuieli lunare. Coerent și realist. Bine ar fi ca lucrurile să fie mereu scrise pe hârtie, într-un tabel. Cât producem și cât cheltuim. Nu e greu. Cere puțină atenție și consecvență. Să nu estimezi venituri nesigure, să nu îți subdimensionezi cheltuielile. Să fii realist. Să știi sigur cum stai cu bugetul la sfârșitul lunii te poate ajuta apoi să iei deciziile cele bune și astfel să îți organizezi mai bine viața.

Bogdan Șchiop, lider sindical în administrația publică: „În acelaşi timp în care anunţă concedieri, se înfiinţează instituţii noi, agenţii noi, pur politice” | Interviu
Recomandări
Bogdan Șchiop, lider sindical în administrația publică: „În acelaşi timp în care anunţă concedieri, se înfiinţează instituţii noi, agenţii noi, pur politice” | Interviu

Stabilește-ți în mod realist prioritățile și observă periodic cheltuielile. Și încă ceva: dacă îți dorești cu adevărat ceva, o vacanță, o mașină nouă sau orice altceva, e important să reziști tentației de a-ți lua alte lucruri care nu îți trebuie cu adevărat.

Controlul cheltuielilor nu înseamnă zgârcenie, ci responsabilitate. Iar responsabilitatea cu banii înseamnă o viață lipsită de griji. Așa că, încearcă să economisești ceva lunar. O să te simți tare bine când la sfârșitul lunii o să se adune ceva acolo.

Și ca orice lucru serios dintr-o relație, și planificarea financiară este un lucru care trebuie făcut serios și tot împreună. De voi, cei doi manageri ai frumoasei voastre companii. Succes!

Foto: NorthFoto

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

'Nu-mi place să vorbesc despre el!' Ce spune mama lui Mircea Badea despre fiul ei celebru
Unica.ro
'Nu-mi place să vorbesc despre el!' Ce spune mama lui Mircea Badea despre fiul ei celebru
Mădălin Ionescu spunea în urmă cu mai mult timp: „Facem foarte mult sex...”, însă anunțul făcut de Cristina Șișcanu i-a surprins pe toți: „Abia vorbim. Nu știu ce să fac, nu știu cât va ține. Suntem ceva... praf”. Ce se întâmplă cu mariajul lor
Viva.ro

ULTIMA ORĂ! Demisie cu scandal în televiziune! Vedeta noastră le-a spus șefilor ADIO după 10 ani de emisiuni celebre
Libertateapentrufemei.ro
ULTIMA ORĂ! Demisie cu scandal în televiziune! Vedeta noastră le-a spus șefilor ADIO după 10 ani de emisiuni celebre
Stațiunea din România unde stratul de zăpadă are aproape jumătate de metru. Unde se poate schia în weekend
FANATIK.RO
Stațiunea din România unde stratul de zăpadă are aproape jumătate de metru. Unde se poate schia în weekend
Alina Pușcaș, PRIMELE DECLARAȚII despre plecarea Andreei Bălan din juriul emisiunii Te cunosc de undeva: „S-a implicat și foarte mult în noua relație…”
Elle.ro
Alina Pușcaș, PRIMELE DECLARAȚII despre plecarea Andreei Bălan din juriul emisiunii Te cunosc de undeva: „S-a implicat și foarte mult în noua relație…”
Acasă la Anca Țurcașiu. Artista stă într-un apartament din Panduri, pe care l-a decorat ca-n povești / GALERIE FOTO
Unica.ro
Acasă la Anca Țurcașiu. Artista stă într-un apartament din Panduri, pe care l-a decorat ca-n povești / GALERIE FOTO
România le merge direct la suflet turiştilor străini. O franţuzoaică nici n-a mai vrut să plece: "De opt ani sunt aici. Am deschis o afacere"
Observatornews.ro
România le merge direct la suflet turiştilor străini. O franţuzoaică nici n-a mai vrut să plece: "De opt ani sunt aici. Am deschis o afacere"
Horoscop 3 ianuarie 2025. Capricornii se bucură de sprijin solid din partea celor din anturajul apropiat, de sfaturile și sugestiile lor
HOROSCOP
Horoscop 3 ianuarie 2025. Capricornii se bucură de sprijin solid din partea celor din anturajul apropiat, de sfaturile și sugestiile lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI